Înțarc copil, caut bonă

Rețetele sunt bune, produsele repetabile. Brutăresele muncitoare. Furnizorii aleși pe sprânceană, procedurile clarificate si imbunătățite. Până si gunoierii vin în sfârșit în programul stabilit.

Copilul s-a ridicat în picioare, e sănătos și are potențial. A fost vaccinat de nenumăratele crize și heirupuri de la început prin care a trecut și pare acum în stare să treacă și peste următoarele, care în mod inevitabil vor apărea.

Semnele spun că aș putea în sfârșit să mă odihnesc. De aceea, caut pe cineva care să mă ajute, să mă dubleze când e cazul, să preia din sarcini.

Mai pe românește și fără atâta simbolistică, caut o brutăreasă calificată, care la nevoie să poată fi mai mult de atât: să conducă o echipă și o producție.

Dacă știți o doamnă interesată de o asemenea propunere, vă rog să-i dați datele mele de contact:

Corina Munteanu

Manager productie

Brutăria MamaPan, proiect de economie sociala

M: +40 786 578 570

www.mamapan.ro

Strada Drumețului nr 2A, sector 3, București

Mulțumesc!

Revoluția pâinii din coșuleț

Mai întâi au fost străinii care cumpără produsele noastre în mod obișnuit la târgurile de weekend și care ne-au întrebat în ce restaurante ne pot găsi pâinea; apoi au fost plecările prin țară și nevoia de a mânca pe la alții: așa mi s-au deschis și mie ochii și mi-am dat seama ce pâine proastă se consumă în restaurantele și pensiunile din București și de prin țară 🙁

4

Am luat Centrul Vechi la pas, am întrebat, am gustat, m-am uitat: peste tot se găsesc pe mese, în coșulețe de răchită, sau feliile albe puf, cu gust dulceag și miros fad de drojdie, sau chiflele galbene cu crestare în elice, toate la fel, toate la fel. Am discutat cu manageri și bucătari și am aflat percepția lor despre pâine: e doar un perete alb pe care se atârnă picturile sofisticate ale diverselor feluri de mâncare oferite, starurile meniurilor.

Chiar dacă e vorba de o amărâtă de bruschetă, la care știe toată lumea că pâinea face diferența, tot nu ne pasă, clienții sunt mulțumiți, noi nu vrem să schimbăm nimic, de ce să ne batem cuie-n-talpă singuri? Și dacă am lua pâine din asta, am face niște specialități de carne cu ea, nu să o dăm la coșuleț.

Nu, dimpotrivă! În coșulețe trebuie să fie pâine din asta, pentru toată lumea, pentru toate felurile de mâncare! Clienții sunt mulțumiți pentru că nu au altă opțiune, pentru că nu au cultură gastronomică și pentru că de obicei le e foame și ar mânca și fața de masă!

Dar cât de mult ar conta să avem grijă și la lucrurile așa-zis neînsemnate…

Aceeași neatenție ca și acasă: ne străduim să gătim sănătos, să mâncăm bine, să folosim ingrediente unul și unul și totuși, suntem nepăsători față de însoțitoarea mâncării, neutra percepută pâine. Dacă ea pare modestă și umilă și acceptă să treacă neobservată și neluată în seamă, atunci mă fac eu purtătorul ei de cuvânt: acordati-i atentie! Învățați să apreciați mental și organoleptic pâinea adevărată, făcută după toate regulile artei brutărești, care nu atacă digestia și nici armonia trupului ca întreg, care ridică gradul de imunitate și bunastare psihică, care pune în valoare inteligent fiecare fel de mâncare alături de care participă la masă.

Ca să scoată în evidență pâinea specială și să educe clienții, restaurantele ar putea să ofere la început, înainte chiar de a prelua comanda, un pic de pâine cu sare, darul clasic de ospeție, astfel încât omul să simtă, cât mai e în deplinătatea simțurilor sale gustative, bogăția de arome, consistența și frumusețea unei pâini adevărate.

graham

Eu pe unde plec, plec cu pâinea după mine. O scot din rucsac pe masa din restaurant, o tai, o mănânc și plătesc pâinea din coșuleț. Îmi fac sendvișuri pentru drum din pâinea mea și o port cu mine peste tot pe unde mă plimb. Aici, în ultima zi de vacanță, în a 11-a zi de la coacere.

1

PS 1 – Pâinea despre care vorbesc mai sus e pâinea cu maia, evident 🙂

PS 2 – Sunt totuși câteva restaurante grijulii în București, care folosesc și pâine cu maia în coșuleț. În afară de Cărturești, Rawz, Saragreen, mai știți și altele?

PS 3 – pentru că pâinea cu maia a ajuns o modă, s-a inventat și pâinea cu maia contrafăcută, atenție: la brutăriile care susțin că fac pâine cu maia, cel mai uzual mod de a ocoli adevărul este să se facă pâine cu maia din drojdie, apă și făină; sau să folosească maiaua sintetică, care seamănă cu un oțet de proastă calitate; sau pur și simplu, să folosească maia adevărată, dar să adauge și un pic de drojdie, ca să grăbească dospirea. Cine știe că tocmai dospirea lungă e cea care face pâinea-pâine, nu va fi dus în eroare. Dar din păcate trebuie să poarte mai peste tot o atitudine de detectiv perseverent 🙁

Atelier de pâine cu maia

N-am mai scris de mult despre ateliere, deși sunt activitățile mele preferate și mi-e tare drag de ele. Dar sunt atât de obosită cu munca de rutină a brutăriei, încât și o postare pe blog mi se pare un efort creativ prea mare 🙁

De atelierul din Cluj mi-a fost drag în mod special, nu numai pentru că m-a scos din București și mi-a oferit o mini-vacanță (am fost la Sarmi, am descoperit podișul Luncanilor), dar și pentru că mi-a dăruit o altfel de experiență de predare, un alt tip de interacțiune cu oamenii.

DSCF0314 DSCF0339

Au fost participanți nu numai din Cluj, dar și din Brașov, Târgu-Mureș, Sebeș, Deva, Oradea, Baia-Mare, Mediaș și am avut parte de alte întrebări decât cele cu care eram obișnuită, alte priviri și alte zâmbete, alte relații după încheierea atelierului … o delicatețe și o dulceață în relaționare care mi-a adus aminte cum și cât de bine se poate trăi fără platoșa de București.

Am fost și la Iași să țin un atelier, și la Brașov și în Constanța, și peste tot am întâlnit oameni buni și cuminți. E o bucurie și o încântare de fiecare dată să-i cunosc. Pe bucureștenii mei îi iubesc și îi înțeleg, dar pe frumoșii celorlalte orașe îi primesc necondiționat în spiritul meu, ca să mi-l îmbogățească.

Mulțumesc Mihaela pentru intrarea pe care mi-ai făcut-o în Cluj și mulțumesc celor două colege ale tale, mulțumesc Horațiu, Irina, ALexandra, Răzvan, prietenul lui Răzvan, Flavia, Raluca, Cristina, Angela, Ramona, Stanca. Vă mulțumesc pentru câte știați deja despre pâinea cu maia, vă mulțumesc pentru întrebările puse și pentru plăcerea discuțiilor pe care le-am purtat  în cele 3 ore petrecute împreună. De abia aștept următorul atelier!

DSCN4166 DSCN4159

 

 

Anunț de angajare sau Cronica unei morți anunțate

Dacă am fi într-un roman pentru copii sau într-un film american, acum ar fi punctul culminant: momentul în care eroii sunt pe ducă, totul merge prost și nu se întrevede nicio șansă de salvare, disperarea e maximă și nu-ți vine să crezi că pentru asta ai urmărit atâta timp povestea. Melodia de fundal (care între timp a introdus rând pe rând toate instrumentele), ajunge la un paroxism sacadat și brusc se oprește … apoi se face liniște pentru o clipă, liniște care invită o nouă linie sonoră, delicată, optimistă, pe fundalul căreia se prezintă elementul care răstoarnă situația, care salvează eroii, care îndreaptă lucrurile, care îți dă mesajul că a meritat tot timpul ăsta acordat poveștii….

De fapt, acum la noi e doar partea cu paroxismul sacadat, iar optimismul nu se întrevede: brutăria noastră e pe ducă. Nu pentru că nu avem comenzi, nu pentru că n-avem produse bune, nu pentru că ne-a amendat sanepidul, nu pentru că ne-a luat fața concurența, nu pentru că a căzut un meteorit pe noi și ne-a zdrobit utilajele, nu pentru orice alt motiv care ar mai putea exista, în afară de … imposibilitatea de a găsi fete muncitoare care să lucreze la noi. Da, specificul proiectului cere mame singure, și da, e greu de găsit o mamă fără soț care să aibă unde să-și lase copilul/copiii pe perioada cât e ea la muncă în schimburi, dar ziceam că în tot Bucureștiul acesta s-or găsi 6 femei cu copii și necăsătorite, care să poată și să vrea să lucreze într-o brutărie frumoasă și nouă, produse sănătoase de care să fie mândre, cu un salariu mare. Aiurea! Am avut 6 fete, 3 au plecat, 3 au rămas și alte 3 nu mai găsim de luni de zile. Timpul critic în care clienții s-au obișnuit cu pâinicile și patiseriile noastre a trecut cu bine, comenzile sunt nu numai constante, dar într-un ritm natural crescător, totul ar fi roz bombon, dacă nu am fi la un pas de dezastru. Pentru că noi, cele rămase, suntem la limita epuizării, de abia ne mai ținem nervii în frâu ca să nu ajungem să ne canibalizăm între noi,  comenzile pe care suntem nevoite să le refuzăm ne urmăresc noaptea ca niște prădători de liniște, iar rozul bombon se vede cu ochiul liber cum se îndepărtează.

Nu m-am așteptat ca ăsta să fie motivul pentru care să putem ajunge la faliment. Auzisem de la prietenii care mai lucrează în producție că e greu cu oamenii, că e foarte greu, că e imposibil de-a dreptul, dar … binențeles că la ei, nu la mine. Na că e de-adevăratelea, că nu ține de priceperea sau nepriceperea de a găsi oameni, că e un fenomen real și că e cel care ne dărâmă și pe noi. E trist, e de necrezut, e zgomotos de incredibil.

Doar dacă nu se face deodată liniște … ca să se audă acea linie sonoră nouă, delicată și optimistă, pe fundalul căreia să vedem mărșăluind spre noi 3 fete pe cai albi (ba nu, 4, că ne trebuie și o distribuitoare cu carnet de conducere) cu pletele în vânt și ajutoare care să stea cu copiii cât sunt ele la muncă, cu zâmbetul pe buze și karma bună … să ne salveze.

Anyone … ?

PS – mai putem angaja și mame căsătorite, dar care au 3 sau mai mulți copii

Later Edit: azi, 12 mai, sunt în măsură să vă spun că avem două noi colege în brutărie! am avut chiar posibilitatea să alegem și sper ca noua și lărgita echipă să fie una armonioasă; doar distribuitoarea încă nu a ajuns la noi, dar o așteptăm cu încredere 🙂

Vă mulțumesc tuturor celor care ați împrăștiat vestea și ne-ați ajutat efectiv să mergem mai departe. Să fie într-un ceas bun și vă doresc să aveți parte la rândul vostru numai de oameni binevoitori și responsabili în jurul vostru, așa ca voi 🙂

IMG_20151127_115757

Maiaua magică

Maiaua asta e formidabilă.

De 4 luni sunt în roller coaster-ul numit MamaPan: am tras aer în piept o dată pe 15 iulie și s-ar putea să reușesc să expir în sfârșit, cândva pe la sfârșitul anului. În timpul acesta m-am sucit/rostogolit/învârtit pe toate părțile, am avut goluri în stomac și atacuri de panică, n-am știut de capul meu, de emoțiile mele, nici de familia sau de prietenii mei 🙁 Am inventat rețete, am adaptat rețete, am imaginat o mie de orare de lucru și un milion de tabele organizatorice, am primit controale oficiale și am învățat să repar utilaje (reparații minore, evident), am aflat ce e o liză sau un panacod, etc, etc și tot în timpul acesta, pâinica se făcea. Cozonacul se făcea. Bine, cozonacul încă nu l-am dat din mână, dar la pâine n-am  mai aruncat un ochi de vreo trei luni și iese minunată, aproape indiferent cine o face (sunt 5 brutărese, din care doar una de meserie). Și nici prefermentul nu l-am mai pregătit eu de vreo trei luni, tot colegele mele. Am avut zile și nopți de groază, când festivalurile băteau la poartă și noi trebuia să ne prezentăm cu 400-500 de pâini deodată. Au fost alte zile când comenzile depășeau cu mult capacitățile noastre lucrative și trebuia să facem din rahat bici și să tragem nădejde ca ursul de coadă, că totul o să iasă cum trebuie.

Dar în niciuna din aceste zile nebune, maiaua nu ne-a lăsat. Nici măcar o dată nu ne-a lăsat.

A fost singura balustradă de care m-am ținut în vârtejul agitației zilnice. Pe umerii ei am construit tot conceptul brutăriei noastre și umerii ei s-au dovedit extraordinar de robuști, fermi și temeinici. Fertilitatea ei impresionantă și consecvența cu care se dăruiește mă emoționează în fiecare zi și sper să simtă și ea prețuirea pe care i-o port.

Din borcănelul de maia-mamă pe care l-am adus de acasă în iulie, am făcut zilnic până acum zeci de kg de preferment, sute de pâini, cozonaci și sărățele. Ce poți să ceri mai mult?

IMG_7587voucher_cadou_scufundari_scuba-diving

Cu toate forțele înainte

Brutăria pentru care lucrez se numește MamaPan și parcă niciun nume nu e mai potrivit pentru mine – cea care am emigrat din Institute de educație și Școli pentru ea.

Am zis mereu că prefer să îi învăț pe oameni să pescuiască în loc să le vând pește. Dar a venit acel moment din viața mea, când o ofertă a fost făcută atât de perfect pe gustul meu, încât am cedat tentației. Și chiar dacă spun eu acum oricui mă întreabă, că am venit la brutărie doar ca să învăț mai multe – și chiar am învățat în 3 luni cât aș fi învățat de una singură în doi ani – realitatea este că motivul numărul 1 a fost provocarea: nu rezist unei provocări adevărate, chiar dacă, sau tocmai dacă are un procent al șansei de reușită de 10%.

Atât îi dau azi, fără tristețe, brutăriei pentru care lucrez. Brutăriile autentice cu maia funcționează doar în regim de nișă, iar noi ne-am propus să intrăm pe piața mare a Bucureștiului, așa că oricât de idealistă aș fi, nu are rost să mă îmbăt cu apă rece.

E foarte interesantă munca asta și seriozitatea cu care e privită. E foarte interesant pentru mine – cea care am lucrat mai mereu singură. E foarte emoționant să am o echipă în față, o echipă în spate, să am atâtea mâini în prelungirea mâinilor mele, să gândim cu mai multe creiere la un loc, să facem toți toate eforturile pentru  … pentru cine?  Pentru pâinea cu maia! Ce poziție frumoasă, de regină, fix cum îi șade bine ei 🙂

Sunt emoționată și recunoscătoare pentru această încercare a noastră, mai mult de atât nu știu ce s-ar putea face. Iar dacă nici acum publicul nu îmbrățișează minunea noastră, voi continua atelierele (cum le și continui de fapt) încă 4 ani de acum încolo și voi încerca din nou.

Când are omul o fixație, mai bine intrați mai repede în jocul lui, că de scăpat tot nu scăpați, eu atâta zic 🙂

3 4

Omleta cu maia

Este unul din rarele feluri de mâncare de la noi din familie care obține de fiecare dată nu numai acceptul general, dar și notele maxime pentru aromă, gust, sațietate și digerabilitate. A fost o descoperire întâmplătoare, citind o carte despre fermentare în care autorul spunea cum amestecă el mai multe legume prăjite cu maia și face un fel de lipie, iar câteodată adaugă și ou. Am inversat importanța ingredientelor din titlul rețetei și i-am zis omletă, ca să am o denumire recunoscută de gurmanzii noștri.

Se prăjește în puțin ulei amestecul din 2 ouă, ceapă/usturoi tăiate bucățele, morcovi/dovlecei/gulii/cartofi rași, sare, 150 gr maia și cașcaval tăiat cubulețe. Se poate adăuga maia aflată în boltă, dar la fel de bine se poate adăuga și maia nehrănită recent, lăsată zile la rând la frigider. Cu cât e mai acră, cu atât e mai gustoasă omleta. După ce se coace pe o parte, se întoarce, se mai prăjește puțin și gata!  Se mănâncă cu iaurt pe deasupra, sau/și cu salată acrișoară.

Poftă bună!

omleta2

 

 

Din nou despre “amenințarea cerealelor”

Am primit iar pe mail un link către un articol agresiv împotriva pâinii, conținând ca de obicei doar jumătate de adevăr. Profit din nou de ocazie ca să adaug cealaltă jumătate de adevăr, astfel încât informația să vă fie completă: da, e adevărat ce spune omul ăla acolo, dar doar dacă nu preparăm cerealele așa cum trebuie. Dacă le pregătim prin fermentare și încetișor, fără grabă, cu atenție, nu mai e nimic adevărat. E la fel ca în exemplul clasic cu electricitatea: e bună dacă o folosești bine și nu e bună, dacă nu o folosești bine.

Maiaua este o cultură fermentativă de bacterii și drojdii care trăiesc în simbioză. Cultură înseamnă ceva care trebuie cultivat, ceva de care trebuie avut grijă periodic, ceva care e introdus și menținut într-un ciclu de perpetuare. Cultura este transmisă din generație în generație. În ziua de azi, prepararea alimentelor prin fermentare este mai mult decât o modalitate de a le conserva și de a le face digerabile, este și o formă de păstrare și transmitere a unui domeniu cultural. Fermentarea este o memă culturală, alături de alte rețete secrete, alături de cultivarea pământului, de învățarea grădinăritului, pescuitului, recunoașterea plantelor medicinale, etc.

Care sunt beneficiile fermentării alimentelor în general și a făinii în particular:

– conservarea mâncării: fermentarea a fost  singura soluție cunoscută de-a lungul istoriei pentru conservarea alimentelor, până la apariția frigiderului, a conservării chimice sau a iradierii. Cultura microbiană care se dezvoltă în produsele fermentate se autoprotejează împotriva apariției și creșterii altor organisme (microbi, bacterii) prin producția de peroxid de hidrogen și bacteriocine, proteine care au efect antibacterial. Produsele secundare ale fermentării (alcoolul, acidul acetic, acidul lactic, dioxidul de carbon și altele) inhibă activitatea microbilor și enzimelor care sunt din afara culturii, menținând astfel un mediu acid selectiv, care limitează apariția și creșterea altor organisme toxice sau patogene.

– creșterea valorii nutritive a mâncării prin apariția și dezvoltarea în produsele fermentate a  enzimelor care permit asimilarea nutrienților în organism. Fermentarea predigeră mâncarea, astfel încât nutrienții devin bio-accesibili și asimilabili (prin metabolizarea componentelor organice în formele lor elementare) și mai mult de atât, fermentarea generează nutrienți adiționali (vitaminele B, natokinazele, izotiociantele). Detoxifică ( îndepărtează metalele grele) și transformă prin bio-degradare anti-nutrienții (cianatele, taninele, fitazele, nitrații, acidul oxalic și chiar reziduri de la pesticide) în nutrienți.

– menținerea sănătății: nenumărate studii medicale au demonstrat de-a lungul timpului legătura dintre consumul mâncărurile fermentate și păstrarea unei sănătăți reale. În primul rând, în cazul consumului de alimente crude, chiar dacă acestea ar fi contaminate cu bacterii toxice (Escherichia Coli, Salmonella, Listeria, Clostridium, C. Botulinum), acestea nu reușesc  să supraviețuiască în mediul acid al fermentării. În al doilea rând, consumul de alimente fermentate menține sănătatea tractului digestiv și crește imunitatea organismului prin susținerea și consolidarea florei intestinale, care se știe că are un rol extrem de important în menținerea imunității organismului ca întreg și în mod special a plămânilor. Fermentarea previne bolile, nu le vindecă. De-a lungul timpului, oamenii au folosit zahăr fermentat sau alcool pentru decontaminarea apei de băut.

– economisirea combustibililor, printr-o preparare termică de scurtă durată și capacitatea mâncărurilor fermentate de a se păstra vreme îndelungată la temperatura camerei

– îmbogățirea mâncării cu o paletă incredibil de bogată de arome și gusturi

Iar la final vă rog să citiți primele rânduri dintr-o carte din domeniul nutriției, scrisă tocmai cu scopul de a fi discutată și analizată:

We are not gluten and lactose-intolerant!!
Wheat is not the problem.
It’s the bloody cooks!
Given just a tad more t-i-m-e and tending, via culinary practices
which stimulate the innate enzyme activity, unwanted naturally occurring
anti-nutrients are neutralized, and the gluten, a splendid
complex vegetable protein, transforms to become easily digestible.
When food preparation is rushed, as is the case with 99% of all
modern food, and in particular with bread, that same unconverted
gluten (and also carbohydrate) bestows a toxic, allergenic effect,
upon the human body.
Pre-digestion is essential for body harmony.
With lactose it’s a slightly different tale, but also easily manageable
– by insisting on whole, un-pasteurised, unheated milk and raw milk
products – which just happen to be illegal in most western societies.
We are simply allergic, and addicted, to the rampant rush of
modern life and to the wasted haste of crucial and elementary food
processes – in both the public and domestic domains.
Since the 1950’s, we have lost the thread connecting us to an
ancient culinary tradition that is essential in disabling the toxic anti-nutrients
in food, and in rendering proteins, carbohydrates, malts,
etc. not only harmless, but also maximally digestible, nutritious and
delicious.
That missing traditional process is fermentation and its lost habitat, the sloooow kitchen.

integrale

pâini integrale din aluaturi fermentate 32 de ore

 

 

Pâinea viitorului

Am văzut știrea pe Fb, dar am și primit-o din mai multe părți pe mail, că doar toată lumea știe cu ce mă ocup. Știrea era despre Pâinea viitorului, făcută din cânepă – invenția unui tânăr din România. La o săptămână de la apariția ei, deja apăruseră comenzile de pâine cu cânepă, iar prietenii mă întrebau cum să o facă acasă.

În știre nu scrie nimic despre drojdie sau maia, cu ce e făcută acea pâine de milioane. Scrie că are indicele glicemic scăzut, ceea ce mă duce totuși cu gândul la un preferment natural, deși dacă e așa, nu înțeleg de ce s-a pus accentul pe făina de cânepă și nu pe motivul real al îmbunătățirii pâinii. Doar pentru că este “un produs nou de panificație”?

Hmm… sunt atâtea absurdități în lumea asta, încât n-are rost să mai pierd timpul comentând o știre dintr-un ziar. M-am folosit de ea doar ca să remintesc tuturor celor care fac pâine cu maia, că odată ce și-au însușit procesul de fabricație, n-au nimic altceva de făcut decât să se joace. Să se joace cu făinurile și semințele, să facă din fiecare pâine un medicament, o operă de artă sau amândouă la un loc. Să nu uite să se joace în timp ce au grijă de ei și de cei din jurul lor.

Să nu uite că dacă au probleme cu inima să-și facă o pâine cu făină de soia, iar dacă au probleme cu tranzitul să-și pregătească pâini cu in, dacă le lipsește calciul să adauge susan (rumenit, mmm!) în aluatul de pâine, iar dacă vor omega să adauge 7 gr de făină de cânepă la jumătatea de kg de făină din aluat. Și așa mai departe.

Eu am câștigat concursul de antreprenoriat de acum 3 ani cu o pâine cu semințe de cânepă, făcută intenționat pentru ca denumirea ei să impresioneze. Deci cred într-adevăr că pâinea asta are ceva special, așa că vă îndemn, cu legătură directă la ea, jucați-vă! Nu numai cu cânepa, ci cu tot felul de făinuri interesante, unice, de struguri, de năut, de hrișcă, de chia … de ce nu? Suntem stăpânii modului nostru de a ne hrăni și de a trăi, nu trebuie să vină nimeni să ne dea în gură sau să ne aburească cu un brevet. Cel mult să ne dea idei.

24

Impresii din Paris

Țin ateliere de pâine cu maia de doi ani și jumătate. Au fost până acum 60 de ateliere cu tot atâția cursanți câte zile are un an. La început energia interioară care mă împingea să fac lucrul acesta era uriașă și avea atașată de ea și teama proporțională să n-o dau în bară. Acum energia este în boltă, fără să mă forțeze cu vreun exces, iar teama pe platou, doar cât să mă țină în priză. Ceea ce a crescut de-a lungul timpului a fost, în mod paradoxal, gradul meu de nesiguranță.

Sunt tot timpul în cutiuța mea de ateliere, din lipsă de timp (în timpul săptămânii am două joburi) corespondez doar cu cei care au fost la mine la cursuri, nu particip la forumuri, întâlniri sau târguri, și deci nu știu ce se întâmplă la alții. Mi-am inventat absolut singură atelierele, pe modelul planurilor de lecție pentru copii la școală. Pe lângă informațiie prețioase pe care le-am aflat de-a lungul anilor de practică cu maiaua, am introdus elemente de psihologie, pedagogie și entertainment în cele 3 ore de atelier, așa cum știu eu că se face dacă vreau ca cei care participă să continue să interacționeze cu subiectul și după ce pleacă de la atelier. Am ținut legătura cu majoritatea cursanților și am organizat împreună cu ei întâlniri speciale, cu ocazii speciale.

De ce spun toate astea? Pentru că indiferent câte făceam pentru atelier, nesiguranța mea creștea. Și mi-am dat seama de ce: pentru că nu am primit niciun feed-back de la profesioniști (nu despre pâine, nu, pâinea mea e grozavă, nu mai am niciun dubiu) în ceea ce privește organizarea atelierului în sine. Așa că m-am hotărât să remediz situația și să plec la Paris, în miezul faptelor culinare, să particip la un atelier pro și să-l recalibrez apoi pe al meu conform celor învățate acolo.

Iar rezultatul a fost uluitor: ei bine, nu am avut nimic de schimbat!  Totul a fost mai mult decât orice mă așteptam să fie: atelierul lor semăna perfect cu al meu! Dozarea timpilor, a informațiilor, a momentelor de practică și teorie, cantitățile folosite pentru aluat (!!!), materialele implicate, instrumentele de bucătărie, totul, totul a fost ca și la mine. Mă așteptam la cine știe ce sofisticării sau metodici complexe și am dat peste logica unei practici îndelungate și atâta tot. S-a dovedit că limbajul organizării seminariilor este același, fie el în franceză sau română. Excepțional feed-back.

1

Acum, ca să mă laud un pic, despre aluat și pâine n-am aflat nimic nou, ba dimpotrivă, eu le-am împărtășit lucruri pe care profesorul nostru de origine japoneză nu le știa. Și nici organizatoarea de ateliere culinare din Canada, colega din dreapta mea, nu le știa. Și nici co-proprietarul unui Subway din Londra, nici arăboaicele de lângă el şi nici cuplul din Boston care cocheta cu ideea deschiderii unei brutării. Ceea ce a fost foarte ciudat și m-a pus pe gânduri. Dar eu cad pe gânduri foarte ușor, așa că mai bine termin acum de scris fără alte cugetări, doar cu îndemnul:

Doriți să aflați cum se ţin atelierele de pâine în Paris? Atunci veniți la noi în București! Pampam!