Nu vreau să vorbesc despre postul ortodox sau despre postul de vindecare în diferitele lui forme: de carne, lactate, vegetarian, vegan, negru, etc. Despre diete nici atât. Vreau să vorbesc puţin despre post ca recuperator al funcţiilor organismului. Despre post ca o bună pornire, singura pornire, pentru reeducarea simţurilor.
Un post simplu şi la îndemâna oricui are tărie sufletească, este postul nr. 7 al lui Ohsawa, integral cu cereale, 10 zile: “se poate mânca hrişcă, grâu, porumb, orez, orz, mei, toate integrale. Crude sau gătite cu sau fără apă, prăjite, coapte la cuptor, în orice cantitate, cu condiţia să fie bine mestecate”.
Spun că e fantastic după ce treci de primele zile mai triste, când obişnuinţele de comportament şi obiceiurile alimentare ţipă cât le e gura de mare, când durerile şi inflamaţiile ies din corp, unele tiptil, altele în forţă, când programul zilnic e dat peste cap, ba cu prea mult timp ocupat de mâncare, ba cu prea puţin.
E fantastic să începi să recuperezi simţul mirosului, de exemplu. Să-ţi dai seama că înainte nu percepeai nici a 10-a parte din aromele şi parfumurile din aer, să deosebeşti cu claritate o mireasmă de alta. De pildă, eu cel mai bine gătesc in post deoarece chiar dacă nu gust, mirosul mă ghidează cu exactitate ca să “potrivesc mâncarea” şi să pun tot ce trebuie şi cât trebuie: câtă sare, câte mirodenii. Copiii mă atenţionează de fiecare dată când au de strâmbat din nas la masă, mamă, ar trebui să mai ţii şi tu un post … ce mâncare faci atunci, ehe …
E fantastic şi calmul şi siguranţa cu care te mişti printre lucruri, de parcă timpul s-ar dilata şi faci pace cu obiectele din jur, niciunul nu se mai mişcă din loc, niciunul nu sare în drumul tău, niciunul nu ţi se strecoară din mâini şi cade pe jos. Te poţi ţine de orice program ţi-ai face, pe de o parte pentru că e binevenit să-ți ocupi mintea cu altceva decât doar cu gânduri despre mâncare şi pe de altă parte pentru că senzaţia aceea vâscoasă de lene dispare puf! din prima zi, ca şi cum n-ar fi existat niciodată.
Începi să simţi corpul cum vibrează şi-şi întinde antenele ridate, iar atenţia se ascute. Vezi totul mai bine şi la propriu şi la figurat. Şi parcă în sfârşit îţi poţi permite să laşi universul să-şi urmeze cursul, fără să intervii în treburile lumii.
Iar când revii din post, îţi dai seama că simţurile tale tocmai au fost reeducate. Sesizezi imediat nivelul de toxicitate a orice pui în gură, recunoşti din prima ceea ce ţi-ar face bine şi ce nu, ştii fără umbră de îndoială când şi cât ar trebui să mănânci. Devii propriul tău consultant nutriţionist, propriul tău doctor. Gastronomia bio capătă sens, iar respectul pentru mâncarea simplă, naturală îşi face în sfârşit apariţia.
Apoi decazi din nou. Cu prima gură de dulce, cu prima bucată de unt, cu prima murătură. Şi te mai suporţi aşa o vreme, apoi îţi aduci aminte ce zeu ai fost odată şi o iei de la cap.