Săptămâna trecută am trimis 501 mailuri către participanți ai celor 75 de ateliere de inițiere organizate de mine în perioada octombrie 2012 – decembrie 2018. Nu am trimis mail, pentru că nu am adresa, celor care s-au înscris prin telefon și celor care au participat la cele 8 ateliere, organizate de-a lungul acestei perioade de alte persoane/instituții. Nici celor din 2019 nu le-am scris, pentru că era prea devreme să-i întreb.
Să-i întreb ce?
Ceva ce de mult timp mă înghiontește la acțiune, ceva ce mă întreabă lumea din pură curiozitate și ceva ce coincide cu nevoia mea de a ști totuși dacă cele 3 ore de atelier au și un efect de lungă durată. Mereu mi-am dorit să nu fie degeaba, să nu fie pierdere de timp pentru cei care participă, tare mult mi-am dorit ca acele 3 ore intense să aibă și sens. Să fie cu rost. Să nu ne prefacem că facem, să nu fie doar socializare, să nu fie doar o distracție ușoară.
Am întrebat așa:
Ma intorc catre dumneavoastra dupa atata timp, cu o rugaminte: imi puteti spune va rog daca mai faceti paine cu maia? Un simplu raspuns, da sau nu, imi este cu folos. As vrea sa folosesc acest feed-back despre procentele aflate (cati cursanti mai fac paine si cati nu) pentru cunoasterea noastra in general. Ne incadram oare in previziunea teorica 80% NU si 20% DA?
Am primit 234 de răspunsuri într-o săptămână, dintre care 160 pozitive și 74 negative, iar calculul matematic spune că rezultatul acestui feed-back global este 32% DA.
Asta înseamnă 160 de persoane care fac în mod constant pâine cu maia, marea majoritate cu maiaua primită la atelier. Doar șase sau șapte au pierdut borcanul de maia, dar și-au făcut alta singuri, sau au primit o porție nouă.
Binențeles că nu am primit răspuns de la toată lumea, vreo 30 de adrese nici nu mai erau valabile (cele de servici în general), vreo 74 au răspuns Nu, din păcate, dar iată că 160 de mailuri au fost pozitive! Și majoritatea detaliate! Și nu numai: entuziaste! E drept că toate au povestit despre o dependență anume, dar pentru că asta implica pâinea cu maia, nu m-am îngrijorat. M-am bucurat! M-am bucurat să mă reîntâlnesc cu aceste doamne și acești domni ale căror nume, spre marea mea surpriză, le-am recunoscut și cărora am reușit chiar să le asociez fețe! M-am emoționat când am citit amintirile lor de la atelier, de după atelier, când am aflat cum s-a făcut de au reușit să producă zilnic, săptămânal, pâine acasă, în timpul unei vieți normale, în timpul unor evenimente și ale unor circumstanțe pe care au reușit să le stăpânească! Câteva persoane chiar s-au mutat în acest timp din țară, și-au făcut un rost nou, dar pâinea veche a rămas cu ei!
Vă dați seama de entuziasmul meu, după toate semnele astea de exclamare 🙂
Dacă aș extrapola rezultatul și pentru restul de aproape 150 de participanți cu care nu am reușit să păstrez legătura prin mail, plus cei 112 de anul acesta, ar rezulta încă 83 de români și străini, împrăștiați prin Europa, care fac în mod constant pâine cu maia.
Dintre cei 74 care au răspuns cu nu, jumătate au avut amabilitatea să precizeze că în continuare mănâncă în mod constant pâine cu maia cumpărată de la brutarii artizanale.
Acum, când mă uit la cifre, pare atat de puțin…vreo două sute și ceva de oameni care fac acasă pâine cu maia, așa, ca pe vremuri. Și ce-i cu asta?
Poate înseamnă ceva, având în vedere complexitatea procesului & lipsa timpului cu care ne confruntăm din ce în ce mai des. Poate înseamnă ceva, acest rezultat al unei interacțiuni one-time de doar 3 ore. Sau poate nu înseamnă nimic altceva decât două sute și ceva de oameni care au o deprindere în plus.
Pentru mine, experiența acestei comunicări peste ani a fost foarte luminoasă: vă mulțumesc încă o dată tuturor celor care ați răspuns și cu care m-am putut saluta! Vă mulțumesc pentru că am reușit împreună un procent mai mare decât cel cobit de statisticile trainingurilor obișnuite. Vă sunt recunoscătoare că v-am cunoscut, oameni buni din lumea asta zbuciumată!
Vă las mai jos imagini cu câteva dovezi primite, frumoasele, minunatele dovezi ale reîntoarcerii la o folosire justă a timpului, a mâinilor și a minții noastre.