Tag Archives: pâine de casă

Revoluția pâinii din coșuleț

Mai întâi au fost străinii care cumpără produsele noastre în mod obișnuit la târgurile de weekend și care ne-au întrebat în ce restaurante ne pot găsi pâinea; apoi au fost plecările prin țară și nevoia de a mânca pe la alții: așa mi s-au deschis și mie ochii și mi-am dat seama ce pâine proastă se consumă în restaurantele și pensiunile din București și de prin țară 🙁

Am luat Centrul Vechi la pas, am întrebat, am gustat, m-am uitat: peste tot se găsesc pe mese, în coșulețe de răchită, sau feliile albe puf, cu gust dulceag și miros fad de drojdie, sau chiflele galbene cu crestare în elice, toate la fel, toate la fel. Am discutat cu manageri și bucătari și am aflat percepția lor despre pâine: e doar un perete alb pe care se atârnă picturile sofisticate ale diverselor feluri de mâncare oferite, starurile meniurilor.

Chiar dacă e vorba de o amărâtă de bruschetă, la care știe toată lumea că pâinea face diferența, tot nu ne pasă, clienții sunt mulțumiți, noi nu vrem să schimbăm nimic, de ce să ne batem cuie-n-talpă singuri? Și dacă am lua pâine din asta, am face niște specialități de carne cu ea, nu să o dăm la coșuleț.

Nu, dimpotrivă! În coșulețe trebuie să fie pâine din asta, pentru toată lumea, pentru toate felurile de mâncare! Clienții sunt mulțumiți pentru că nu au altă opțiune, pentru că nu au cultură gastronomică și pentru că de obicei le e foame și ar mânca și fața de masă!

Dar cât de mult ar conta să avem grijă și la lucrurile așa-zis neînsemnate…

Aceeași neatenție ca și acasă: ne străduim să gătim sănătos, să mâncăm bine, să folosim ingrediente unul și unul și totuși, suntem nepăsători față de însoțitoarea mâncării, neutra percepută pâine. Dacă ea pare modestă și umilă și acceptă să treacă neobservată și neluată în seamă, atunci mă fac eu purtătorul ei de cuvânt: acordati-i atentie! Învățați să apreciați mental și organoleptic pâinea adevărată, făcută după toate regulile artei brutărești, care nu atacă digestia și nici armonia trupului ca întreg, care ridică gradul de imunitate și bunastare psihică, care pune în valoare inteligent fiecare fel de mâncare alături de care participă la masă.

Ca să scoată în evidență pâinea specială și să educe clienții, restaurantele ar putea să ofere la început, înainte chiar de a prelua comanda, un pic de pâine cu sare, darul clasic de ospeție, astfel încât omul să simtă, cât mai e în deplinătatea simțurilor sale gustative, bogăția de arome, consistența și frumusețea unei pâini adevărate.

Eu pe unde plec, plec cu pâinea după mine. O scot din rucsac pe masa din restaurant, o tai, o mănânc și plătesc pâinea din coșuleț. Îmi fac sendvișuri pentru drum din pâinea mea și o port cu mine peste tot pe unde mă plimb. Aici, în ultima zi de vacanță, în a 11-a zi de la coacere.

PS 1 – Pâinea despre care vorbesc mai sus e pâinea cu maia, evident 🙂

PS 2 – Sunt totuși câteva restaurante grijulii în București, care folosesc și pâine cu maia în coșuleț. În afară de Cărturești, Rawz, Saragreen, mai știți și altele?

PS 3 – pentru că pâinea cu maia a ajuns o modă, s-a inventat și pâinea cu maia contrafăcută, atenție: la brutăriile care susțin că fac pâine cu maia, cel mai uzual mod de a ocoli adevărul este să se facă pâine cu maia din drojdie, apă și făină; sau să folosească maiaua sintetică, care seamănă cu un oțet de proastă calitate; sau pur și simplu, să folosească maia adevărată, dar să adauge și un pic de drojdie, ca să grăbească dospirea. Cine știe că tocmai dospirea lungă e cea care face pâinea-pâine, nu va fi dus în eroare. Dar din păcate trebuie să poarte mai peste tot o atitudine de detectiv perseverent 🙁

Despre apă și starea de veghe

Mama mea a reușit în sfârșit să facă pâine pufoasă cu maia. Afirmația aceasta înseamnă foarte mult pentru mine, pentru că vă dați seama, în propria familie să am probleme cu pufoșenia pâinii, e cam rușinos.

Mama a învățat repede să cultive maiaua, pentru că în grija ei am lăsat borcanul meu de back-up chiar de la început, dar pâine a început să facă mai târziu: când deja tot familionul căzuse sub semnul maialei și la mesele de familie nu mai mânca nimeni pâinea din comerț ci pe cea adusă de acasă. Ca să onoreze ca o gazdă desăvârșită pretențiile unor copii și nepoți răsfățați, a trebuit să învețe să facă singură pâinea cu maia. Apoi a prins gustul ei și n-a mai avut încotro.

Dar pâinea nu-i ieșea pufoasă, așa cum vedea la mine, ci bătută și necrescută. Iar mama, foarte convinsă că face exact ce am învățat-o, era tare necăjită: pe lângă gust vroia acum și perfecțiunea estetică. De câte ori am fost la ea să recapitulăm pașii? Mai bine nu vă spun. De câte ori am scris, ba eu ba ea, pe hârtie ce trebuie făcut, cum și când? Asta pot să vă spun, de vreo 4 ori. De câte ori am verificat cuptorul, oala, făina, maiaua? Asta chiar că nu știu: de nenumărate ori. E drept că nu am stat niciodată cu ea ca să verific procedeele pas cu pas, în mod concret, la fața locului, de la cap la coadă. Nici nu mi-am pus problema.

Dar acum câteva săptămâni, mama a avut o revelație: ce-ar fi să pună apă plată în aluat și nu apă de la robinet?

Deodată pâinea a început să iasă așa cum trebuie, să se crape frumos sub capac, să se rumenească și mai frumos fără capac. Mama n-a spus nimic și a repetat figura, o dată și încă o dată, ca să facă un experiment solid și să nu-și entuziasmeze copilul degeaba. De abia la a patra pâine pufoasă mi-a dat vestea cea mare: ia uite ce-am descoperit!

Cum?! Mamă, dar nu ți-am spus eu de la început că nu trebuie să folosești apă cu clor de la robinet? Că așa clorul omoară bacteriile și drojdiile și nu mai are cine să umfle aluatul? N-am zis eu asta printre primele lucruri de fiecare dată, n-am scris noi asta în rețetă?!

Nu-i nimic, bucurie mare că am rezolvat problema. Dar mă simt totuși înfrântă, așa, un pic, prin părțile esențiale, de siguranța asta a spiritului omenesc: de câte ori ni se întâmplă să fim convinși că facem tot ce trebuie, că totul e ca la carte și totuși să uităm ceva, să greșim ceva, fără ca măcar să avem habar că o facem?

Știți care e singura deosebire între vis și realitate? Care e semnul după care știm dacă dormim sau dacă suntem în stare de veghe? Prezența sau absența îndoielii. Dacă nu ne îndoim de nimic, dacă suntem absolut siguri de tot ce ne înconjoară, atunci înseamnă că dormim și visăm. Dacă nu suntem siguri, dacă avem dubii, înseamnă că suntem treji.

Ei bine, eu am fost învinsă luni de-a rândul de convingerea nestrămutată, care a bătut atenția. De inflexibilitatea siguranței, care e lipsită de delicatețea receptivității. De-o turtiță adormită, care nu e în stare și ea să fie pâinică pufoasă.

Termenul de valabilitate al pâinii cu maia

În vara asta am fost mai mult pe munte decât în alţi ani. A fost un paradox, pentru că vara asta a fost şi cea mai ocupată dintre toate: un modul de curs la Institut de-o lună, un bac, o admitere la facultate şi o admitere la liceu. Dar am reuşit să fugim pe munte şi câte o zi (de vreo 5 ori) şi câte două (de 2 ori), şi câte zece (o dată).

În excursia cea lungă, în care am stat rupţi de civilizaţie 10 zile, plus 2 zile pe drum, plus ziua de dinainte de plecare când am pregătit bagajele şi n-am avut timp de gătit, plus ziua de după sosire când n-aveam nimic altceva de mâncare în casă, pâinica noastră cu maia a fost hrana de bază. În total 14 zile de valabilitate extremă. Şi când spun valabilitate, spun prospeţime, elasticitate, spun gust perfect păstrat, nici fir de mucegai, nici uscăciune.

Cum de se poate aşa ceva? În primul rând, maiaua lăsată să acţioneze mult timp în aluat, dezvoltă substanţe chimice naturale, printre care acidul acetic care împiedică apariţia mucegaiului. În al doilea rând, dacă respectăm modul de păstrare al căii de mijloc (jumătate de timp în mediu închis, etanş, iar jumătate de timp în aer liber, să respire), pâinea poate rămâne tânără săptămâni. Şi nu în ultimul rând, importantă e şi forma pâinii: cu cât coaja are o suprafaţă mai mare relativ la volum, cu atât şansa să-şi piardă aroma este mai mare. Baghetele, chiflele, cornurile îşi pierd gustul cel mai repede. Mai lente sunt pâinile ovale, iar conform geometriei spaţiale, pâinea rotundă va rămâne cel mai mult timp gustoasă.

Aşa că, eu când aud că lumea se plânge că a doua zi de la cumpărare pâinea e beton, iar a treia zi e mucegăită deja, mi se pare un banc prost din alte lumi. Iar când se minunează că pâinea cu maia de o săptămână e chiar mai bună decât cea de o zi, mă bucur ca de o clipă perfectă pe vârful muntelui.

Despre atenţie şi părăsirea reţetelor

M-am tot întrebat de-a lungul atelierelor de iniţiere, de ce participă totuşi la ele atâţia oameni care deja fac pâine cu maia. Cei care au învăţat de pe net, care au încercat diverse reţete, diferite soluţii. Era clar că rezultatele nu erau mulţumitoare, dar de ce? Am încercat să le răspund cât mai bine la întrebări, am încercat să pun eu însămi cele mai bune întrebări şi cu timpul am ajuns la un fel de concluzie: ceea ce e greşit înţeles nu sunt reţetele sau formulele, ci modul de abordare a activităţii în sine. Întotdeauna învăţarea şi predarea de orice fel şi în orice formă de prezentare, au fost modalităţi exterioare de transmitere a cunoaşterii. Dar secretul unui meşteşug ţine de o cunoaştere interioară, este de tip experienţial.

Ceea ce încerc acum să transmit în plus la întâlnirile cu pasionaţii pâinii cu maia este tocmai acest mesaj: fiţi atenţi la ce se întâmplă sub ochii voştri, aici şi acum, când sunteţi cu aluatul în mâini, când făina neaditivată şi neameliorată reacţionează într-un fel sau altul cu apa, când seminţele au o calitate sau alta, când aerul din jur transmite unele informaţii sau altele. Fiţi una cu aluatul, uitaţi reţetele (păstraţi totuşi formulele în minte) şi intraţi într-o relaţie intuitivă cu produsul care va rezulta. Cât durează? Câteva minute. Iar cunoaşterea pe care o veţi căpăta în acele minute, cunoaştere venită în mod paradoxal chiar dinăuntrul vostru, contează mai mult decât sute de reţete sau sfaturi sau teorii. Este vorba de o cunoaştere nemijlocită şi tocmai din acest motiv, creatoare. Apar astfel pâini interesante, pline de savoare, unice, personale, pentru că în final, este vorba de artă şi comuniune cu natura, de plăcerea de a continua creaţia universală.

Pâinea cu maia ca medicament – recomandări

“Cel mai mare lux e să fii proprietarul timpului tău”. Și nu cred că e nimic ciudat în a vă recomanda, pentru atingerea acestui lux, conceptul de pâine cu maia, personalizată.

Mai întâi, un mare câștig de timp ai, dacă ești sănătos. Apoi, ca să fii sănătos, trebuie să înțelegi necesitățile lumii în care trăiești și să urmezi niște reguli de armonizare pentru corpul tău. Poți face asta ca un mare maestru, așa cum spune aici Bruce Lipton, sau o poți lua pe bucățele, până îți mai vii în fire. Una din bucățele e hrana, care ar trebui să fie, cel puțin la început, cât mai bună. Și o mică bucățică a hranei, e pâinea. Și pentru că nu se găsește încă ușor o pâine bună de cumpărat, iar o pâine specifică nevoilor tale nu vei găsi niciodată la alții, cel mai eficient este să înveți să-ți faci singur propria pâine. O pâine personalizată, special pentru tine și nevoile corpului tău. Așa devii cu timpul mai sănătos și așa transferi mai mult timp în proprietatea ta.

Acum, odată ce necesitatea consumării unei pâini mai bune e demonstrată la nivelul cel mai înalt al nevoilor umane, ne putem adânci în recomandări mai specifice.

1. Pentru a vă face singuri pâinea potrivită zilelor voastre, ar fi bine să știți cât mai multe despre ea. Ați putea rătăci printre informațiile de pe net și încercările din bucătărie luni întregi, sau ați putea veni la un atelier care vă dă kit-ul de pornire și know-how-ul necesar în doar 3 ore. După 80 de ateliere și nenumărate feed-back-uri primite de la cursanți, știu sigur că se poate și că așa e.

2. Dar și autodidacții trebuie sprijiniți cu scurtături, odată ce teoria e “rezolvată” și încep întrebările concrete. De obicei astea se rezolvă pe forumuri, dar pentru că eu nu mă pot împrăștia pe acolo în speranța că ajut pe câte cineva, pun mai jos câteva recomandări practice, în speranța că cei interesați (bucureșteni) o să ajungă și pe blogul ăsta cândva:

Făina integrală: luați-o întotdeauna de la Naturalia (vrac 3,5 lei/kg la magazinul din Moșilor). Doar dacă o măcinați singuri cu moara de apartament, retrag opțiunea Naturalia pe locul doi.

Făina albă: e de nerecomandat, de oriunde ar fi ea (mai ales Terra Natura). Doar dacă nu sunteți obișnuiți cu asprimea pâinii negre, vă spun că puteți cere (și vi se va da) făină neaditivată la Moara de făină București, de undeva de prin Berceni. Sau, aceeași făină o puteți găsi și mai spre centrul Bucureștiului, la Companion, vândută vrac cu 3,5 lei/kg.

Ulei de măsline presat la rece, autentic.

Semințe și legume deshidratate vrac pentru adăugat în aluat, găsiți online la Dried Fruits. Cea mai ușoară alegere și verificată, sunt ok produsele lor.

Coșuri de dospit. După experimentări mai modeste sau mai sofisticate, plus păreri multiple primite de la cursanți în decursul practicii lor domestice, s-a dovedit că cel mai bun loc de dospit aluatul este coșul de răchită cu pânză deasupra. Se găsesc coșuri simple, fără pânză, la Metro sau Selgros, seturi de 6 la 14 lei, iar pânză de in se poate lua de la Obor. Puteți să puneți în coș chiar și un șervet de bucătărie din material natural, care să tragă excesul de umiditate. Brotformul cel vestit din Germania nu e cu nimic mai bun decât varianta artizanală locală, din punctul de vedere al aluatului. Dacă vreți totuși neapărat model pe pâine, puteți încerca să luați și din Slovacia, au alte dimensiuni, sunt mai mult adânci decât late, iar unora ne plac mai mult pâinile înalte decât grase 🙂

Coacerea. Pentru începători recomand vasul cu capac, din lut sau ceramică: nu e nevoie de o formare perfectă, nu e nevoie de crestare, nu se lasă aluatul la cuptor … singurul dezavantaj ar fi că iese o singură formă de pâine, rotundă. Dar chiar și ăsta poate fi depășit, dacă coaceți un aluat oval într-o oală mare, cu diametrul cât lungimea aluatului. Se găsesc oale de lut peste tot, în Obor, la Naturalia, la Metro, etc. Important e să aibă pereții cât mai groși, iar dimensiunea să se potrivească cu cea a coșului de dospit. Pentru brutari avansați și forme de pâine neobișnuite, o piatră civilizată se poate găsi la Pancolor (mulțumim Vivianei pentru informație).

Pentru cazurile în care nu mai aveți timp să faceți pâine, dar nici nu mai puteți să vă coborâți iar la pâinea industrială, pot recomanda în sfârșit o pâine autentică cu maia, de vânzare în București: Companion, MyMaia și evident, MamaPan brutăria pentru care lucrez eu.

Cam asta am avut de spus pentru moment. Când strâng alte propuneri sau prezentări, ceva nou și interesant pe tema recomandărilor, o să revin.

pâine cu maia, personalizată

Pâine dietetică semi preparată

Cu pâinea consumată treburile stau cam aşa: se porneşte de la pâinea din comerţ. Apoi boli sau gusturi detoxifiate dau semnalul de alarmă şi într-o primă fază se trece pe maşina de pâine. Pentru artişti şi naturişti, deja nu mai e loc de întoarcere şi nici de popas: mai departe ajung la pâinea cu maia. Dar pentru căutători şi îndrăgostiţi, ăsta nu e capătul drumului: urmează pâinea şi mai autentică, cea semi-preparată. Ca în final, precum şarpele care îşi înghite coada, să ajungem la origini: pâinea harică.

Reţeta de pâine dietetică semi-preparată am întâlnit-o indentic şi la Oshawa şi la Ieromonahul Ghelasie. Prilej de mare bucurie …

Ingrediente: 200 gr apă, 100 gr făină de orez, 25 gr făină de grâu/orz/ovăz/hrișcă, 50 gr mălai, sare

Mod de preparare: se pune amestecul de făinuri de mai sus în apa care clocotește si se face un piure (“cir”) gros, care fierbe rapid. Se lasă să se răcească și să se întărească. Este gustoasă și digestibilă, înlocuitorul cel mai bun al pâinii coapte. Se consumă cu varză murată, castraveți murați sau seminte uleioase râșnite.

Cele mai frecvente greşeli

Din experienţa de până acum, corespondând cu zeci de oameni care au fost la ateliere şi exersează în continuare să facă pâine, am adunat câteva dintre cele mai frecvente omisiuni care se fac în decursul manufacturării pâinii (:

1. Nu se acoperă aluatul cu plastic în timpul fermentării sau a dospirii, când de fapt majoritatea consumatorilor adoră coaja fină şi subţire a pâinii. O singură cursantă mi-a spus că ea preferă coaja groasă, deci să n-o mai bat la cap să acopere cu plastic. Acoperitul cu şervet de bumbac e o reminiscenţă de la cozonacii bunicilor.

2. Nu se păstrează aceeaşi suprafaţă fină la toate împachetările, la preformare şi formare. E vital pentru construirea reţelei de gluten.

3. Se folosesc aburi tot timpul, fără să se ţină cont de gradul de dospire al aluatului: dacă acesta e prea dospit, nu se mai pun aburi, pentru că atunci crusta va fi prea mult timp moale pentru un aluat care nu are forţă. Dacă nu e prea dospit, se lasă aburii mai mult, astfel încât crusta prea moale să permită expandarea puternică.

4. Când se folosesc aburi, sunt prea puţini. Din cuptor trebuie să iasă un val fierbinte care să ne dea cu un pas în spate! Iar asta reuşim doar cu o tavă largă cu apă care fierbe, pusă pe fundul cuptorului şi cu doi bulgări de gheaţă aruncaţi în apa fierbinte, atunci când punem şi pâinea în cuptor.

Cam astea ar fi deocamdată. Îmi iau angajamentul să explic din ce în ce mai bine, astfel încât cu timpul să primesc din ce în ce mai puţine întrebări (la fel cum au încetat mailurile disperate cu subiect: mi-a murit maiaua! de când am înţeles care era problema) de la cursanţi şi din ce în ce mai multe poze cu pâini frumoase, ca cea tocmai primită de la Corina.

Bilanţ 2013

Nu ştiu ce mare brutăreasă oi fi eu, dar când mă uit la pâinile şi cozonacii celor care au fost la atelierele mele anul acesta – şi au fost atât de drăguţi să-mi trimită poze -, creşte inima în mine, mare cât o roată de pâine 🙂

Le mulţumesc tuturor participanţilor şi le doresc să facă atâta pâine de casă cu maia, încât industria de panificaţie să ajungă să tremure şi să se clatine.

Sărbători fericite şi vacanţă plăcută!

Pâinea noastră cea de toate zilele

Dacă e să gândim în termeni de dualitate, pâinea poate fi admirată fie ca operă de artă, fie ca utilitate. Oricum ar fi, pâinea poate fi doar admirată. Şi când spun pâine, mă refer la pâinea noastră cu maia, nu la ce se găseşte în comerţ, fie el de stat, fie privat. Aceea nu e pâine, ar trebui să poarte alt nume. Mult timp am cochetat cu ideea de a numi pâinea noastră altfel şi să lăsăm denumirea de pâine chestiei de carton care se vinde la tejghea. Dar acum nu mai gândesc aşa, să-şi schimbe ei numele, adevărata pâine e a noastră: aliment de bază, creat după toate principiile sănătăţii fizice şi spirituale.

Revenind, din mâinile brutarilor amatori ies de cele mai multe ori nişte minunăţii, pline de o frumuseţe care atinge toate simţurile: văzul, auzul, mirosul, gustul, pipăitul, gândirea. Atenţia la detalii este de neînlocuit şi ferice de cei care o au, pentru că ei pot crea opere de artă.

Dar mai există şi frumuseţea brută, a esenţei însăşi. Mă gândesc la pâinile integrale, întunecate, grele, cu gusturi şi arome puternice, naturale. Neameliorate, neaditivate, neafânate. Avem în mâini Frumuseţea însăşi, nesofisticată, plină de vitalitate, sălbatică.

Şi mai există pâinea cea de toate zilele, pe care o facem pe fugă, între alte feluri de mâncare, între două drumuri la servici şi la şcoala copiilor, înainte de, sau în timpul vacanţei, repede pentru un picnic, sau după Sărbători. Pâinea care trebuie să fie sănătoasă în primul rând, care trebuie să se taie uşor, să nu se fărâmiţeze, care trebuie să fie consistentă cât să nu pice mierea de pe ea, care să ţină de foame şi simplă, mâncată singură, şi complicată de câte-un fel de mâncare pe lângă ea.

Ei bine, pentru pâinea aceasta am mai scris o reţetă, care diferă de celelalte prin modalitatea de măsurare a cantităţilor: în căni.

Pentru cazul în care nu mai avem baterie la cântar. Și nici cântar mecanic, pentru că l-am aruncat când a apărut upgrade-ul electronic. Și nici vas gradat, pe-acela cine-l mai știe? Pentru cazul în care suntem plecați în concediu, dar avem maiaua cu noi. Pentru simplitate. Pentru că m-a rugat Lavinia.

Am tradus rețeta universală de pâine, din grame în căni. Grosolan. Primitiv. Rudimentar, știu. Dar aventuros (mai ales când nu știi ce cană să folosești).

Pentru o pâine mică facem aluatul din:

2 căni făină

3/4 cană apă

3 linguri mari de maia

3 lingurițe mici de sare

Cele 2 căni de făină înseamnă 360 de grame, când e vorba de binecunoscutele și peste tot întâlnitele „căni de 250 de grame”.

Apa vine la 210-220 de grame. Lingurile de maia fac vreo 80 de grame, iar sarea 8 grame. Evident, în funcție de calitatea făinii sau de gradul de moliciune dorit, se reglează în plus cantitatea de apă, la ochiul cunoscător și mâna experimentată.

În mare, asta e: cu o cană, o lingură și-o linguriță putem înlocui procentele brutarului. Horreur, je sais. Mai adăugăm și bannetonul făcut dintr-un castron de supă cu un șervet de bucătărie pus în el, piatra de copt o înlocuim cu un ceaun de mămăligă, și gata: orice bucătărie poate să facă o pâine. Poftă bună!

Despre educarea copiilor

La ateliere, întreb de obicei participanţii la început de unde ştiu de pâinea cu maia, dacă au mai făcut pâine şi ce fel de pâine, de ce îi interesează, etc., ca să ştiu cum îmi organizez informaţiile cât mai personalizat pentru ei.

La atelierul din 9 septembrie un răspuns anume mi-a plăcut în mod deosebit. Una dintre participante părea puţin supărată că trebuie să înveţe să facă pâine cu maia şi am întrebat-o dacă mi se pare mie sau nu, şi dacă nu, de ce totuşi a mai venit dacă nu-şi doreşte să facă asta. Răspunsul a fost cuceritor (pentru mine) păi am loc de întors? fata mea nu mai mănâncă pâine cumpărată, pentru că îmi spune că aia nu e pâine … ea vrea numai pâine ca la grădiniţă, doar aia e Pâine! Dar ce grădiniţă? întreb eu intrigată. Cum ce grădiniţă? Echilibria!

Ah, am fost aşa de fericită … Doamna bucătăreasă de la Echilibria a venit acum o jumătate de an la atelier, trimisă de doamna directoare, şi de atunci, în fiecare zi, copiii mănâncă pâine cu maia. Iar acum o mămică e nevoită să înveţe să-i facă şi ea acasă fetiţei acest tip de pâine. Jos pălăria în faţa doamnei directoare pentru că le educă copiilor şi gusturile la mâncare … să mai spun că e vorba de o grădiniţă de tip Montessori?

atelierdepaine.ro

blog despre pâinea artizanală cu maia