Pentru că aproape la fiecare Atelier sunt întrebată de ce nu deschid o brutărie. Şi pentru că mereu răspund acolo în doi peri, apoi, după ce toată lumea pleacă, cât fac curat, răspund în gând paragrafe întregi. De aceea scriu acum, aici, ce am de spus:
N-am făcut brutărie, aşa cum am promis celor care mi-au premiat planul de afaceri, pentru simplul motiv că cel cu care m-aş fi “împarteneriat” a plecat din Bucureşti. Şi pe altcineva ca el n-am mai găsit de atunci 🙂
Am început să fac Ateliere pentru că asta era oricum activitatea pe care am gândit-o de la bun început, în paralel cu brutăria. Din mai multe motive:
– marea masă a populaţiei nu are cultură gastronomică, nu are gustul format; nu ştie ce e o pâine adevărată, n-a gustat-o niciodată şi nici nu o recunoaşte; la fiecare Atelier fac o degustare de pâine cu maia, ca să se ştie despre ce e vorba; cei care învaţă să facă pâine cu maia o dau mai departe rudelor şi prietenilor şi astfel află cât mai multă lume de ea şi despre ce ar trebui să caute; în acelaşi timp nici gând să fiu o ameninţare pentru brutăriile cu pâine cu maia, pentru că cine nu găteşte în casă nici n-o să facă pâine în casă, şi dacă gustă de la prieteni or să vrea să o cumpere, iar eu spun mereu: căutaţi la Naturalia şi Tartelier, singurele brutării autentice cu maia din Bucureşti!
de la cei cărora le-am dat maia, fără să vină la Atelier (convinşi că ştiu ce să facă cu maiaua), am primit feed-backuri deziluzionate, dintre care cel mai simpatic a fost am făcut pâine cu maia, dar nu a ieşit cum ar trebui să iasă…; dar cum trebuie să iasă, ştiţi? aţi mâncat vreodată pâine cu maia? nu … atunci de unde ştiţi cum trebuie să iasă?
– întotdeauna am fost pentru a-i învăţa pe oameni să prindă peşte, în loc să le vând peşte, cum zice o vorbă; mulţumirea că ofer un grad mai mare de independenţă, că poate permit inteligenţei şi creativităţii personale să se manifeste în om … mulţumirea asta mi-a fost mereu mai presus decât liniştea materială sau faima. Recunosc că au fost şi destule momente în care m-am îndoit de alegerea mea şi am fost gata să renunţ, dar ca un făcut, de fiecare dată primeam câte un mail frumos de încurajare, sau o poză, sau un telefon … şi îi rugam pe copii să se mulţumească în continuare cu mai puţini bani, dar mai multă mamă.
– şi mai e un motiv: vreau să am timp şi pentru celelalte lucruri frumoase pe care le fac cu copiii la şcoală, cu soţul meu la qigong şi mai ales, cu copiii mei adolesenţi, care mai au încă, pentru puţin timp e drept, o nevoie aprigă de mine.
