Monthly Archives: January 2013

Pizza – aluat cu maia

Cel mai bun aluat de pizza se face cu 5 zile înainte de momentul coacerii, aşa au spus italienii de la curs. Sunt italieni, e pizza, deci n-am de ce să nu-i cred. Dar n-am reuşit niciodată să ţin aluatul mai mult de 3 zile în frigider. Disperare mare: parcă ne stă în drum punguţa aia cu aluat şi unul sau altul o scoate şi mi-o pune demonstrativ pe masă.

DSC_01181

Binee atuunci …

Făină 650

1 kg

100%

Sare

0,02 kg

2%

Ulei de măsline

0,06 kg

6%

Apă

0,6 kg

60%

Maia

0,1 kg

10%

Aluatul se frământă câteva minute bune. E destul de prietenos datorită uleiului şi de aceea nu numai că e uşor de mânuit, dar e chiar o plăcere. Apoi, imediat, se porţionează şi se pun bucăţile în pungi de plastic în frigider. Noi de exemplu, pentru 5 persoane dintre care 3 adolescenţi şi un bărbat (4 indivizi mâncăcioşi vreau să zic), împărţim aluatul în două pungi egale. Dintr-una (adică din jumătate de kg de făină) ies două tăvi de cuptor, cu aluat de jumătate de centimetru.

Topping? Cât mai simplu în principiu. Roşii şi caşcaval (sau mozzarela, evident) e minimum, iar roşii, caşcaval, ceapă, măsline, ciuperci şi ardei e maximum. Binenţeles că se poate adăuga orice şi oricât la urma urmei, chiar şi mămăligă vorba cântecului, români suntem. Numai că aia nu mai e pizza, e varză. Probabil gustoasă.

Pentru aromă se pune busuioc proaspăt sau uscat, rozmarin frunzuliţe (nu praf). Roşiile se înlocuiesc pe timp de iarnă cu suc de roşii făcut din roşii mici şi dulci, sau sos de roşii pregătit special (tot toamna, ca şi conservă) pentru pizza sau senvişuri-pizza. Ordinea toppingului: se pune întâi caşcavalul (de foarte bună calitate) ras, apoi roşiile, sucul sau sosul şi în sfârşit, celelalte ingrediente, dacă mai sunt.

DSC_00981

Se lasă în cuptorul încălzit în prealabil, 20 de minute la 180 de grade.

DSC_01291

Experimente

Să faci pâine acasă sau la brutărie, sunt două lucruri diferite. Atât de diferite, încât nici nu zici că e vorba de acelaşi produs final. Fluxul tehnologic are unele particularităţi (puţine) impuse de producţia casnică şi cu totul altele  (multe) impuse de producţia a sute sau mii de pâini zilnic. Am ales să verific două asemenea note distinctive şi să mă joc puţin cu ele, coacerea fără piatră şi fermentarea lungă.

***

1. Dacă n-ai piatră în cuptor, ţi s-a spart, n-ai avut niciodată sau te-ai plicisit să o tot scoţi când găteşti şi să o pui la loc pentru pâine, ce faci? N-o să mai ai cuptor pe vatră, o să ai cuptor cu cratiţă. Cu ceaun. Cu blat de pizza. Sunt trei variante înlocuitoare, comode, satisfăcătoare şi mai ales la îndemână.

cratita vs blat1 (2)1

pâinea din stânga e coaptă în cratiţa de inox, cea din dreapta pe blatul de pizza

DSC_02171

pâine făcută în vas termotezistent

Cum se procedează? Se încălzeşte cratiţa de inox cu capac şi fund dublu, sau ceaunul din fontă cu capac, sau vasul din porţelan termorezistent cu capac, cu cel puţin un sfert de oră înainte de a pune aluatul în ele. Se pun direct în cuptorul fierbinte, încălzit şi el bine. Fără ulei, hârtie de copt, fără nimic în ele. Dar cu capac cu tot. Apoi, când sunt bine încinse, se scot cu grijă (şi cu mănuşi) din cuptor, se dă capacul deoparte, iar aluatul dospit în forme rotunde! şi cu sigiliul în sus, se lasă să cadă fix în centrul vasului. La mine de obicei pică pe-o parte, dar iau repede vasul şi-l mişc stânga-dreapta până când aduc aluatul pe centru. Relativ. Nu se pot face crestături, e evident, aşa că pâinea se va crăpa unde simte ea că e mai bine. Apoi se pune repede capacul şi se bagă în cuptorul dat la maxim. Peste 20 de minute se scoate capacul şi se dă cuptorul la 220 de grade. Pâinea e deja crescută şi apar primele crăpături în coajă. Peste alte 20 de minute se scoate pâinea din vas şi se pune direct pe grătar, să mai stea 10 minute să se rumenească frumos.

In cazul blatului de pizza, acel suport din metal găurit pe care se pune pizza ca să se coacă: nu e nevoie de încălzire prealabilă pentru că e prea puţin metal ca să aibă vreo inerţie termică, în schimb se pune o hârtie de copt pe blat, pe care se răstoarnă apoi aluatul. Acum se pot face crestături. Blatul se pune direct pe grătar, în cuptorul bine încins, şi se lasă la fel ca la piatră, 40 de minute, cu primele 3-5 minute cu aburi. Singura diferenţă pe care am văzut-o la pâinea coaptă pe blat faţă de cea coaptă pe piatră este înălţimea: pe piatră e cu vreo 2-3 centimetri mai înaltă.

Cel mai mult îmi plac pâinile făcute în vasul termorezistent, de departe. Apoi vine piatra, pentru că-mi permite să exersez crestările şi doar pe ea pot să coc pâinile ovale, apoi blatul de pizza şi la sfârşit cratiţa de inox (de 10 litri), pentru pâinile mari rotunde care nu încap în vase şi care-mi ies de pe blat şi de pe piatră.

***

2. Fermentarea lungă. Unele brutării, care pregătesc zeci sau sute de kg de aluat pe zi, preferă să încetinească la rece fermentarea peste noapte a aluatului vrac, decât să întârzie la rece dospirea aluatului deja format.  Din motive de spaţiu, de organizare internă, etc. Am fost curioasă să văd dacă există ceva diferenţe majore în ceea ce priveşte efectele celor două momente alese pentru a întârzia procesul.

fermentare vs dospire (lunga)1

pâinea din stânga este dospită 8 ore, cea din dreapta e fermentată vrac 8 ore

Am amestecat ingredientele, am frământat aluatul, apoi l-am împărţit în două părţi egale, iar pe una am băgat-o într-o pungă de plastic şi am pus-o la frigider. Pe cealaltă am lăsat-o 2 ore în vas acoperit, am împăturit-o, apoi am format-o şi am pus-o şi pe ea în brotformul acoperit la frigider. A doua zi am scos întâi aluatul vrac de la frigider şi l-am format, l-am pus în brotform, l-am acoperit cu o pungă de plastic şi l-am lăsat la temperatura camerei 2 ore, pentru corespondenţa în timp cu celălalt aluat-frate. După o oră am dat drumul la cuptor şi când a venit timpul, le-am pus pe amândouă înăuntru, cu aburi, pe piatră.

Mari diferenţe n-au fost, un pic pâinea fermentată a fost mai deformată, şi ea şi crestăturile. Şi s-a lungit în loc să se înalţe. Dar ca şi gust, identice. Aşa că le dau ok-ul meu brutăriilor să folosească metoda asta şi în continuare 🙂 ,  şi o puteţi folosi şi voi dacă programul vi-o impune.

DSC_1130

Tot despre clubul pâinii cu maia

Am răspuns comentariului lui Liviu, dar am simţit apoi nevoia să fac şi o postare din asta, poate o văd mai mulţi aşa. E vorba despre o idee care se coagulează în noosferă şi sunt sigură că dacă nu ne iese nouă concretizarea ei, vor reuşi alţii. Bravo lor!

DSC_02041

Deocamdată e doar o denumire, un titlu, o ştampilă. Ce e dedesubt trebuie creat de la zero, de noi toţi, iubitorii şi făurarii de pâine cu maia. Chiar în timp ce scriu asta, Bianca răspunde la commentul de dinainte:

“Noi suntem interesati .La vara ne oferim sa punem la dispozitie cuptorul de paine cu lemne (cred ca 1 zi/luna va fi suficient) ca sa testam coacerea intr-un asemenea cuptor.”

Deci ceva e aici, e clar, punem mâna şi ajutăm copilul să se nască?
Încă nu mi-e limpede cum va fi acest “club”, dar vreau să încerc prin metoda trial and error să împing înainte o asemenea construcţie. Dacă devine o struţo-cămilă pe parcurs, o lăsăm baltă, încercare a fost, încercare a rămas.
Experienţa de sâmbătă devine pe zi ce trece mai luminoasă. S-a lăsat de-a lungul zilelor ce au trecut, cu schimb de maia, de bannetoane, de făinuri, nu mai zic de informaţiile şi cunoştinţele noi. Aşa ceva ar trebui să se întâmple mai des. Cum oare? Poate primul pas ar fi să aflăm câţi doritori de asemenea evenimente sunt. Mă gândesc la invitaţi speciali care să ne împărtăşească din experienţele lor. Mă gândesc la degustări de pâine şi vin. Mă gândesc la asezonarea maialei cu alte concepte sănătoase. Eu spaţiul îl am, timpul la fel, deschidere nu mai vorbesc. Planuri nu am, modele nu am.

DSC_02591

Dar voi? Voi ce ziceţi?

Clubul pâinii cu maia

Dorinţa mea de mai demult, de a organiza un club al pâinii cu maia, s-a împlinit aseară pe nepusă masă, în timpul Atelierului de iniţiere. Iniţiere de unde şi până unde, când toţi participanţii erau deja cunoscători în ale pâinii artizanale, deţinători de afaceri cu pâine, viitori întreprinzători în domeniu, sau absolvenţi de cursuri internaţionale de brutărie. A fost o seară în care mai mult s-a vorbit, povestit şi împărtăşit, decât s-a lucrat. Next level, în niciun caz iniţiere. Informaţiile, procedurile, tehnicile, toate s-au tratat mai în profunzime ca niciodată, iar deschiderea subiectelor discutate, a fost completă. Pentru mine, foarte interesant şi foarte satisfăcător şi sper că pentru toată lumea la fel!

DSC_004511 DSC_00151 DSC_00661 DSC_00621 DSC_00501 DSC_00431 DSC_00391 DSC_0031 DSC_00221

Pâini cu griş

Am pornit de la comentariul Danei, căreia îi mulțumesc pentru idee.

În prima pâine cu griş pe care am făcut-o, am pus scorţişoară. A ieșit o pâine dulce, cu aromă de unt (nici urmă de aromă de scorţişoară), putând fi mâncată doar cu unt, miere sau dulceaţă, nimic altceva. S-a topit de pe masă la un singur mic-dejun, iar eu de abia dacă am apucat să gust din ea când am tăiat-o.

DSC_08761

400 gr făină albă 650, 400 gr griş, 300 gr maia albă, 500 gr apă, 16 gr sare, 16 gr scorţişoară

***

La a doua pâine cu griş m-am inspirat din semolina bread a lui Hamelman, ca să adaug seminţe de susan în aluat. Am obţinut aceeaşi aromă de unt şi prea puţină de susan. S-a mâncat foarte bine cu brânză şi caşcaval, iar fetele mele care nu suportă susanul, doar s-au prefăcut lezate de lipsa mea de atenţie, în timp ce continuau să mănânce. Evident, atâta alb într-o singură pâine le-a impresionat puternic.

DSC_10751

120 gr griş, 120 gr făină albă 650, 320 maia albă, 190 gr apă, 8 gr sare, 16 gr susan alb prăjit.

***

În a treia pâine cu griş am pus susan negru. Şi cum pe mine deja mă dureau ochii de la atâta alb, am făcut-o şi cu făină integrală de grâu. Mai mult eu am mâncat din ea, cu fasole, linte şi bob, în perioada de post. Aroma de unt a fost mai slabă, poate din cauza susanului negru foarte aromat, care a tăiat celelalte efluvii fine.

DSC_10651

180 gr făină integrală de grâu, 180 griş, 180 maia neagră, 190 apă, 10 gr sare, 20 gr susan negru prăjit

***

A patra pâine cu griş am făcut-o cu secară (:  Griş cu secară, ştiţi cum se simte la mână? Parcă frământam nisip cu apă. O făină cu gluten mai face faţă grişului, care încearcă să spargă pânza aluatului cu granulele lui dure, dar secara nu, s-a amestecat şi s-a pierdut imediat în griş, ca o soră mai mică gata să dea toată vina pe fratele mai mare, uite, din cauza lui nu se leagă treaba ca lumea!

Aroma acestei pâini a întrecut-o pe cea de secară 100%. Nu ştiu cum e posibil, poate iluzia de unt dată de griş peste mireasma ascuţită a secarei, peste  aroma uleioasă a seminţelor de in, poate toate împreună să fi creat minunăţia asta, care n-a putut fi amestecată cu nicio mâncare banală. A aşteptat blând dimineţi la rând, să fie tăiată subţire, unsă cu unt şi savurată alături de cafea.

DSC_10781

130 gr făină de secară, 200 gr griş, 150 maia de secară, 190 gr apă, 10 gr sare, 20 gr seminţe de in

***

Grişul e miezul bobului de grâu, măcinat mare. De fapt e doar exteriorul miezului (partea cea mai dură), măcinat mare. Semolina (engl.) este grişul bobului de arnăut, triticum durum. Dar semolina bread e făcută cu făină de durum, nu cu griş. Buuun… Ce-ar mai fi de ştiut? Grişul nostru obişnuit e obţinut din soiuri de grâu mai blânde, dar tot are conţinut ridicat de gluten şi amidon, şi infim de fibre şi minerale. De gluten nu mi-e teamă, pentru că am maiaua. De fibre şi minerale e păcat într-adevăr, aşa că următoarele pâini cu griş le voi face numai cu făină integrală. Îmi place efectul grişului în pâine, parcă o aeriseşte şi o întăreşte în acelaşi timp … iar aluatul nisipos e de-a dreptul cool 🙂

Elogiul pâinii – scrisoarea I

Azi o să fac pâine când mă întorc de afară, îmi zic eu liniştită, ştiind că de la 11 încolo o să fiu toată ziua acasă, deci o să am timp berechet. Dar la 11 şi un sfert, exact când să cântăresc maiaua, noroc că nu aveam încă mâinile pline de aluat, sună telefonul: acum, repede, e nevoie de tine, hai! Habar n-am câtă maia pun, vărs din borcanul de integrală şi cel de secară, câtă o fi. Amestec cu făina cântărită deja 600 de grame şi apă 6X6=36, deci 360 de grame, pun sarea, acopăr vasul, îl las pe masă. Mai trebuie să pregătesc cele două borcane cu maia de dat pentru diseară, altfel când mă întorc e prea târziu. Repede. Plec.

Mă întorc după fix 3 ore. Chestia asta cu fixul nu e aşa simplă, fac tot felul de legături şi deducţii logice ca să-mi dau seama la cât am plecat şi la cât m-am întors. Timp să mă uit la ceas n-am. Cuptorul e deschis, noroc cu copiii care şi-au încălzit mâncarea. Îl dau la maxim şi mă uit cu tristeţe la aluat: nimeni nu l-a împăturit, nimeni nu l-a format. Nu-mi dau seama cât de cald e în bucătărie, ca să ştiu în ce grad de fermentare e, nici nu pun termometrul în el, că mai mult mă încurc. Iau forma de cozonac, îi pun hârtie de copt şi răstorn aluatul ca pe cel de cozonac, cu lingura. Pun vasul cu apă în cuptor, pentru aburi. Aştept, bag aluatul în cuptor şi fixez ceasul la 2 minute ca să nu uit să scot aburul.

Dar sună la uşă, curierul are un pachet pentru noi. Desfacem pachetul, sună ceasul, ne minunăm de ce-am găsit, probăm, discutăm…etc. Şi miroase bine a pâine … de unde? De la mine!!! Am uitat de aburi! am uitat de ceas, am uitat de pâine, habar n-am când am pus-o. O pâine compromisă, mititica. Nimic n-a ieşit cum trebuie: formula la ochi, fermentat şi dospit de-a valma, format ioc, aburi la greu, coacere nedefinită.

Noroc cu termometrul care-mi confirmă că totuşi ceasul meu interior mai există şi mai ştie ce semnale să dea când îi acord atenţie. Aşa că reuşesc măcar să o scot când trebuie. Iat-o:

DSC_10661

Coaja păstrează desenul reţelei de gluten

Acum o tai şi caldă, că sunt nerăbdătoare să văd ce a ieşit, dacă a ieşit.

DSC_10681

Urâţică e drept, dar buuună, gustoasă, aromată!

Ce vreau să spun cu asta? Pâinea e îngăduitoare. Face tot ce poate ca să iasă, se străduieşte cot la cot cu dumneavoastră. Suportă greşelile cu stoicism. Mai multe încurcături decât am făcut eu azi, chiar nu se pot face. Şi totuşi am o pâine bună de mâncat pe masă. N-o să se mai întâmple, cum nici până acum nu s-a întâmplat. Dar când se întâmplă, câtă recunoştinţă în sufletul meu.

Nu vă temeţi de pâine, pentru că pâinea e

“îndelung răbdătoare, e binevoitoare, nu e invidioasă, nu se laudă, nu se mândreşte. Ea nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul primit. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.  Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură.”

Cel mai frumos SMS

L. a fost la al doilea atelier de pâine şi pe urmă, chiar când dădea să intre în luna a 9-a, la atelierul de cozonaci. Ieri am primit de la ea cel mai frumos mesaj:

Gata, a venit fata mea pe la 5 și 20! Dar am lăsat o ciabatta neterminata 😛

Câte 3

.

Să zicem că 3-ul vine de la 2013, ca să am ocazia să vă spun din nou că vă doresc un an nou bun, frumos şi incitant, care să vă aducă numai bucurii şi fericire!  ( există şi ani din ăştia, ai voştri să fie toţi! )

.

DSC_08741

3 pâini rotunde: albă cu griş, integrală de grâu şi 80% secară

Cea albă e o pâine cu 50% griş şi scorţişoară (nu mă întrebaţi de ce scorţişoară, cred că mă gândeam la griş cu lapte când am făcut-o). În dreapta e o pâine de secară: 500 gr secară, 100 gr albă 650, chimen şi maia de secară (câtă am găsit în borcan, vreo 250 de grame). Cea din stânga e o integrala de grâu cu maia san francisco şi in.

***

DSC_09011

3 cozonaci cu maia albă: doi cu cacao şi cel din mijloc cu rahat

***

DSC_10351

3 pâini coapte în formă de cozonac (când n-am timp de copt una câte una, le pun în forme ca să se coacă toate odată): de la stânga la dreapta, integrală cu maia SF, albă cu in şi metisa mea de toate zilele. Toate sunt cu 400 grame de făină. Metisa e cu amestec de maiale din grâu integral şi secară, iar cea albă e cu maia albă. Metisa e din 200 gr făină integrală de grâu plus făină albă 650.

***

DSC_06271

3 forme diferite: o pâine ovală din făină integrală de grâu şi nuci măcinate, o baghetă gigantică din făină albă cu mac şi o pâine rotundă de secară