Monthly Archives: May 2012

Povestea borşului

Într-o zi am fost în vizită la prietenii noştri cu fabrica de dulciuri. Credeam, eram convinsă, că o să mă întorc cu reţete şi mostre de prăjituri, de ciocolată, de îngheţată…  Când colo, m-am întors cu un borcan cu huşci!

Am încercat să urmez reţeta primită de la prietena mea şi să folosesc huşcile ei ca să fac borş de casă, dar n-a mers. Nu ştiu de ce. Apoi m-am supărat şi am zis că-mi compun eu borşul meu. Am făcut “maiaua” de borş, aşa cum ziceam zilele trecute, într-un borcan de 800 de grame, punând o lingură de maia de pâine, apoi tărâţe şi mălai în procent de 2:1 până când am umplut o treime din borcan. Am turnat apă plată până-n vârf, am aşteptat vreo 7-8 zile până când s-a acrit aşa cum trebuia, i-am dat lui V., degustătorul casei, să bea din el, am primit aprobarea şi gata! Cu huşcile din acel borcan am pornit prima tranşă mai mare, într-un borcan de 5 litri.

aici e licoarea în prima zi, când e mai tulbure

Procedura căştigătoare, aşa cum am îmbunătăţit-o cu sfaturile mamei mele, e cam aşa:

În borcanul gol şi curat, pun 6 pumni de tărâţe şi 3 de mălai, apoi adaug un ibric de apă clocotită, pentru că nu ştiu pe unde au umblat mălaiul şi tărâţele şi vreau să stau liniştită când le ofer copiilor borş să bea. Amestec bine şi las să se răcească bine, câteva ore. Apoi adaug huşcile păstrate de la borşul precedent, cam 2 pumni. Amestec din nou şi adaug o lingură de maia. Apoi apa plată cât cuprinde, la temperatura camerei. Amestec din nou şi mai adaug frunze de vişin, leuştean şi ce mai am verde prin casă: puţin busuioc, măghiran, mărar sau mentă. Iar la sfârşit mai arunc înăntru şi o felie de pâine neagră, cea mai veche şi tare pe care o găsesc prin coş. Acum că huşcile s-au maturat, în două zile borşul e gata. Atenţie! Trebuie amestecat cu lingura de lemn în el cât mai des, altfel se înceţoşează la suprafaţă şi se cloceşte.

Nu fac borşul pentru ciorbe, rar mâncăm ciorbe. Îl fac ca să-l bem aşa, ca lichid dietetic. În loc de suc sau citronadă. Ca să ne taie leşinul când mâncăm prea multe chestiuţe mici şi dulci. Sau ca să ne trezească a doua zi (:

Later edit: azi, 22 decembrie, când s-a făcut borşul şi am vrut să-l pun în sticle şi să pun deoparte o parte din huşci, am constatat că am uitat să-i pun huşcile vechi: borşul a fost făcut doar cu maia şi a ieşit atât de bun şi normal încât nu mi-am dat seama că am greşit; deci se poate şi aşa, mai simplu

Pâine, borş şi un proiect, toate cu maia

N-am părăsit blogul, doar l-am rugat să aibă puţintică răbdare pentru că sunt multe de făcut primăvara în offline. Chiar şi acum o să-i ofer repede doar o scurtă dare de seamă ca să ştie că deşi nu scriu, măcar strâng materie primă pentru postări.

Ce pâini am mai făcut: cu mălai, floarea soarelui şi orz, cu făină de cânepă, cu unt de seminţe, cu ulei de cânepă, cu seminţe de fenicul (mulţumesc Adriana, într-adevăr superbă aromă), cu ceai în loc de apă, cu făină de susan şi năut … cu 30% maia, cu 40% maia, cu 50% maia. Pâinea noastră zilnică a ajuns precum cutia de bomboane a lui Forrest, nu ştii ce gust găseşti când o tai. În orice caz, pentru brânză cu ridichi şi ceapă, alba cu seminţe de in şi mac mi se pare cea mai bună.

Am făcut şi borş cu maia, s-a acrit mai greu, dar e mai limpede decât cel cu huşti. O să-i fac o poză data viitoare.

A fost în sfârşit şi prezentarea planului cu brutăria şi acum aştept rezultatele. În orice caz, mostrele duse au fost un succes (care s-a şi perpetuat datorită tranzitului intestinal îmbunătăţit grozav doar de la câteva felii mâncate acolo, în sală :D).

În final o maia-boltă, promisă lui Mari mai demult  şi o întrebare pentru cine ştie răspunsul: de ce e diferenţa aşa mare între cele 2 pâini de mai jos? Acelaşi aluat, unul copt în formă de chec, celălalt direct pe piatră. Aş vrea ca şi rotunda liberă să crească şi să înflorească ca cea strânsă în corset… 🙁