Category Archives: macrobiotica

Despre reeducarea simţurilor prin post

Nu vreau să vorbesc despre postul ortodox sau despre postul de vindecare în diferitele lui forme: de carne, lactate, vegetarian, vegan, negru, etc. Despre diete nici atât. Vreau să vorbesc puţin despre post ca recuperator al funcţiilor organismului. Despre post ca o bună pornire, singura pornire, pentru reeducarea simţurilor.

Un post simplu şi la îndemâna oricui are tărie sufletească, este postul nr. 7 al lui Ohsawa, integral cu cereale, 10 zile: “se poate mânca hrişcă, grâu, porumb, orez, orz, mei, toate integrale. Crude sau gătite cu sau fără apă, prăjite, coapte la cuptor, în orice cantitate, cu condiţia să fie bine mestecate”.

Spun că e fantastic după ce treci de primele zile mai triste, când obişnuinţele de comportament şi obiceiurile alimentare ţipă cât le e gura de mare, când durerile şi inflamaţiile ies din corp, unele tiptil, altele în forţă, când programul zilnic e dat peste cap, ba cu prea mult timp ocupat de mâncare, ba cu prea puţin.

E fantastic să începi să recuperezi simţul mirosului, de exemplu. Să-ţi dai seama că înainte nu percepeai nici a 10-a parte din aromele şi parfumurile din aer, să deosebeşti cu claritate o mireasmă de alta. De pildă, eu cel mai bine gătesc in post deoarece chiar dacă nu gust, mirosul mă ghidează cu exactitate ca să “potrivesc mâncarea” şi să pun tot ce trebuie şi cât trebuie: câtă sare, câte mirodenii. Copiii mă atenţionează de fiecare dată când au de strâmbat din nas la masă, mamă, ar trebui să mai ţii şi tu un post … ce mâncare faci atunci, ehe …

E fantastic şi calmul şi siguranţa cu care te mişti printre lucruri, de parcă timpul s-ar dilata şi faci pace cu obiectele din jur, niciunul nu se mai mişcă din loc, niciunul nu sare în drumul tău, niciunul nu ţi se strecoară din mâini şi cade pe jos. Te poţi ţine de orice program ţi-ai face, pe de o parte pentru că e binevenit să-ți ocupi mintea cu altceva decât doar cu gânduri despre mâncare şi pe de altă parte pentru că senzaţia aceea vâscoasă de lene dispare puf! din prima zi, ca şi cum n-ar fi existat niciodată.

Începi să simţi corpul cum vibrează şi-şi întinde antenele ridate, iar atenţia se ascute. Vezi totul mai bine şi la propriu şi la figurat. Şi parcă în sfârşit îţi poţi permite să laşi universul să-şi urmeze cursul, fără să intervii în treburile lumii.

Iar când revii din post, îţi dai seama că simţurile tale tocmai au fost reeducate. Sesizezi imediat nivelul de toxicitate a orice pui în gură, recunoşti din prima ceea ce ţi-ar face bine şi ce nu, ştii fără umbră de îndoială când şi cât ar trebui să mănânci. Devii propriul tău consultant nutriţionist, propriul tău doctor. Gastronomia bio capătă sens, iar respectul pentru mâncarea simplă, naturală îşi face în sfârşit apariţia.

Apoi decazi din nou. Cu prima gură de dulce, cu prima bucată de unt, cu prima murătură. Şi te mai suporţi aşa o vreme, apoi îţi aduci aminte ce zeu ai fost odată şi o iei de la cap.

bulgur-cu-hrisca

Despre sare

George Ohsawa (Zen macrobiotic, ed. de Vest 2002):

“Sunt extrem de surprins să constat că medicina modernă manifestă o teamă de sare, cu toate că nu se bazează pe niciun fel de date ştiinţifice. Funcţia cea mai importantă a corpului nostru se bazează pe un bun echilibru dintre sodiu şi potasiu în sânge şi mai ales în creier. În plus, omul a creat o civilizaţie datorită descoperirii focului şi a sării, considerate ca bunul cel mai de preţ al vieţii noastre încă de la începuturile istoriei. “Salariul” se plătea în sare, Isus spunea că trebuie să fim sarea pământului. Dacă sângele nostru este prea sărac în sare, suferim de acidoză. Astfel că ne putem întreba de unde provine o asemenea teamă de sare, dacă nu de la o superstiţie.”

sare-de-mare-neiodata

Adăugarea în mâncare a unei prize de sare marină nerafinată şi neîmbogăţită, este deci un principiu al macrobioticii.

Despre grâu

Nu rezonez cu teoria conspiraţiei decât rareori, doar sunt femeie: femeile sunt interesate de ce e aici şi acum, aproape de ele, în intimitatea lor. Dar când citesc un articol atât de de-a-ndoarselea scris, mai că mă ia paranoia şi pe mine. Cum e posibil să dai vina pe grâu, să spui că oamenii o să renunţe la a-l mai mânca, să pui un titlu atât de şocant, când toată demonstraţia ta se bazează pe tâmpeniile făcute de om, nu de grâu? În loc să spui că cei care cultivă grâul sunt nişte tembeli, spui că grâul e de vină? Şi oameni, renunţaţi la a mai consuma grâu pentru că tot ce s-a spus până acum că grâul ar fi o binecuvântare pentru om, e o prostie? Că s-a demonstrat că făina albă e criminală, că adaosurile din făină sunt la fel, chimicalele din pământ la fel, asta ce înseamnă? Că grâul e de vină? Ce e asta? Conspiraţie sau epidemie de prostie? Nu mai bine îi îndemni pe oameni să-şi cultive propriul grâu, fără chimicale, aşa mai nepanificabil cum e el acum, dar măcar curat? Da, tot grâul de pâine, din ţară sau adus de afară este din acela la care s-a “umblat”, am mai scris pe undeva pe aici de ce şi cu ce scop. Noi mai avem din fericire câteva colţuri de pământ în ţară în care au scăpat loturi de grâu neatinse. Ca cel din care fac făina integrală cei de la Naturalia de exemplu.

Ca o replică, şi pentru echilibrarea vorbelor prost aşezate din articolul de care zic, vă scriu mai jos ce spunea Georges Ohsawa, fondatorul macrobioticii, pe la 1950.

“După părerea mea, lucrul cel mai ciudat în Occident este absenţa unor minime noţiuni asupra principiilor alimentare, acestea nefăcând obiectul niciunor programe de studiu în şcoală.

Odinioară aceste studii erau considerate de cea mai mare importanţă şi, la începuturile istoriei noastre, principalele alimente erau chiar zeificate. Textele Upanişad spun că înţelepţii, în căutarea lui Dumnezeu, credeau că el este reprezentat pe pământ prin grâu şi, tot în această tradiţie, familiile brahmane ortodoxe din sudul Indiei înalţă şi acum o rugăciune orezului înainte de a-l consuma. Cred că această asimilare a grâului cu Dumnezeu este concepţia cea mai importantă a omenirii. Ea a avut o influenţă enormă, ca şi cea a descoperirii focului. Ajungând însă aici (în occident), mi-am dat seama că aceste noţiuni au fost complet pierdute.”

(Georges Ohsawa – Zen macrobiotic, ed de Vest 2002).

Karinto

Pâinea în regimul Ohsawa

Ohsawa este fondatorul macrobioticii, ca dietă şi filozofie. Scopul filozofiei sale este acela de a permite omului să atingă fericirea eternă şi libertatea infinită. Pentru aceasta el trebuie să practice detaşarea, ceea ce implică obligaţia de a se dărui până la sacrificiu. De aceea omul trebuie să consume doar hrana strict necesară realizării echilibrului său interior, căci bunurile de consum fiind în cantităţi limitate orice exces este un prejudiciu adus altuia, fiind contrar noţiunii de detaşare (Zen macrobiotic, ed de Vest, 2002).

Acum 20 de ani am ţinut regimul Ohsawa nr 7, regim care mi-a transformat (în bine) organismul, incredibil de repede şi eficient. De atunci mă întorc periodic la reţetele din cartea de mai sus, pentru echilibrare. Prima pe care vi-o prezint aici este pâinea Ohsawa. Normal, nu?

Reţeta spune aşa: 4 părţi făină  de grâu, 2 de porumb, 2 de castane, 2 de hrişcă. Adăugăm puţin ulei şi câteva stafide, apoi frământăm totul cu apă. Coacem într-o formă unsă cu ulei şi deasupra ungem cu ou. Pentru bolnavi nu punem nici stafide nici nuci. Feliile de pâine pot fi prăjite în ulei. Această pâine nu conţine drojdie, deci nu este uşoară, dar este excelentă dacă este bine masticată.

Acum, reţeta cum o fac eu:

200 gr făină integrală de grâu (Ohsawa precizează că făinurile trebuie să fie întotdeauna integrale)

100 gr mălai

100 gr făină de hrişcă

un pumn de stafide galbene neînmuiate

un pumn de miez de nucă în bucăţi mici

3 gr sare

40 gr maia integrală

Nu am găsit până acum făină de castane, de aceea am eliminat-o din reţetă. Pun maia, pentru că este doar făină şi apă, mai mult, făină fermentată, iar undeva Ohsawa spune că e chiar indicat să mâncăm cerealele puţin fermentate (în loc să le aruncăm ca fiind stricate) deoarece sunt bune pentru stomac. Maiaua umflă puţin pâinea şi o face mai moale şi binenţeles nu conţine drojdia comercială în ea, aşa cum cere şi reţeta originală.

Amestec făinurile cu uleiul şi apa, cu sarea şi maiaua, şi frământ bine 2 minute. Dau drumul la cuptor la minim (cât se poate de mult sub 100 de grade) şi formez nişte chifle potrivite ca mărime şi grosime. Le aşez pe tava pe care am pus o foaie de copt şi le pun la cuptor. Le las 45 – 60 de minute, până când încep să se rumenească. Nu preîncălzesc cuptorul şi nici nu las aluatul la fermentat sau dospit.

Chiflele sunt extraordinar de gustoase. Sănătoase şi săţioase nu mai zic, dar sunt extraordinar de gustoase. Încercaţi să le faceţi, vă veţi simţi reconectaţi: conform macrobioticii, “omul nu este decât ultima verigă în timp a unei serii de fiinţe cu care el rămâne în simbioză“.

paine Oshawa

Despre masticaţie

Din Zen macrobiotic, Georges Ohsawa, ed de Vest, 2002

Trebuie masticată fiecare îmbucătură de cel puţin 50 de ori şi, dacă vreţi să asimilaţi mai repede metoda macrobiotică, masticaţi de 100-150 de ori. Trebuie să mestecaţi băutura şi să beţi mâncarea, spunea Gandhi. Îmbucătura cea mai delicioasă devine cu atât mai bună cu cât o masticaţi mai bine. Încercaţi cu o friptură la grătar, prin masticaţie aceasta îşi va pierde foarte repede gustul, căci numai alimentele cu adevărat bune şi indispensabile se ameliorează prin masticaţie, în aşa măsură încât, dacă vă obişnuiţi să masticaţi bine, nu veţi mai putea renunţa cât timp veţi trăi.

Despre macrobiotică

Din Zen macrobiotic ed de Vest, 2002 – Georges Ohsawa

Avem cu toţii boli fiziologice şi mintale, ale căror cauze ne sunt însă ascunse de educaţie. Aceasta nu dezvoltă în noi mijloacele de a fi liberi şi fericiţi.

Fericirea şi nefericirea, boala şi sănătatea, libertatea şi sclavia nu depind decât de atitudinea noastră în viaţă şi în activităţile noastre. Iar acestea sunt dictate de înţelegerea pe care o avem faţă de alcătuirea lumii şi a universului. Dar nu există şcoală sau universitate unde să putem învăţa a gândi corect.

Unica regulă de viaţă ar trebui să fie: cine nu se amuză, nu mănâncă. Fiecare trebuie să fie fericit, în caz contrar doar el este de vină. Pentru asta, nu trebuie decât să adoptăm regimul macrobiotic.

Nu este numai un regim de hrană, este un regim de viaţă. Filozofia acestui regim constă în ambivalenţa oricărui lucru, a fiecărei stări de spirit, a fiecărei situaţii. Fiecare lucru are doi poli şi conţine în el contrariul său. Exemple? Zi-noapte, sus-jos, război-pace, uşor-greu, forţa centrifugă-forţa centripetă, Yin-Yang. Fiecare derivă unul din celălalt. Dacă ne dorim controlul asupra sănătăţii şi fericirii noastre, important e să dozăm bine cele două principii în fiecare acţiunea a noastră.

Grâul este Yang, maiaua este Yin. Sarea Yang, apa Yin. Deci pâinea cu maia este în echilibru Yin-Yang (:

Despre apă

Aş vrea să spun două vorbe despre două sfaturi nutriţioniste care se bat cap în cap. Unul, de mare actualitate şi pe care îl cunoaştem prea bine cu toţii, spune că trebuie să bem 2 l de apă pe zi, că vrem, că nu vrem. Celălat, în care suntem îndemnaţi să bem cât mai puţină apă, ne este oferit de Ohsawa:

“Este dificil să ne obişnuim să bem mai puţin, este mai greu decât să ajungem să mâncăm mai puţin sau mai simplu. Corpul nostru este în mare parte compus din apă, dar cerealele fierte conţin 60-70% apă, iar legumele între 80-89%, astfel că bând în plus multe lichide, absorbim automat prea multă apă, care este Yin. Dacă vreţi să acceleraţi rezultatele curei macrobiotice, trebuie să beţi mai puţin, astfel încât să urinaţi doar de 2 ori pe zi – femeile, şi de 3 ori – bărbaţii. Formula beţi cât vreţi nu este o bună recomandare, iar autorul ei ignoră desigur minunea metabolismului renal şi în special cel al glomerulelor lui Malpighi.” (din Zen macrobiotic, ed de Vest, 2002).

Pentru noi, cei care trăim şi mâncăm în ziua de azi, cele două sfaturi sunt doar jumătăţi de adevăr, iar jumătăţile de adevăr sunt mai rele decât neadevărurile. Sau altfel spus, pentru noi, adevărul se află la mijloc.

Ohsawa are perfectă dreptate, că trebuie băută cât mai puţină apă (care este Yin), dar doar cu condiţia ca restul alimentelor consumate să facă parte dintr-un regim simplu şi cât mai curat. Simplu, adică format din cât mai puţine tipuri de alimente (cereale, legume, nuci, fructe) locale. Curat, adică neaditivat, neameliorat, netoxifiat cu chimicale. În ziua de azi e extrem de greu şi dificil să găseşti alimente curate, naturale. Şi mai dificil este să păstrăm un regim fără dulciuri, cafea, ceai colorat chimic, fără prea multe alimente de origine animală (cele provenind de la animale domestice, ca untul, brânza, carnea, sunt tratate chimic, în timp ce marea majoritate a animalelor sălbatice sunt încă pure). În cazul în care consumăm aceste alimente, trebuie să bem multă apă, pentru a curăţa toxinele din noi. Apa joacă în acest caz rol de apă curgătoare, râul în care se deversează toxinele la prima mână (restul ajung în limfă) şi care trebuie să fie cât mai bogat şi să curgă cât mai repede, pentru a le elimina rapid şi eficient.

În consecinţă, trebuie să bem apă după cum mâncăm. Principiile macrobioticii spun să reglăm prin nutriţie influenţele exterioare, dar şi să reglăm alimentele consumate între ele, astfel încât să păstrăm echilibrul corpului. Dacă reuşim să mâncăm curat, e nevoie de puţină apă, dar dacă mâncăm inconştient şi aruncăm în noi orice ne pică în mână, atunci mai bine e să urmăm sfatul nutriţioniştilor de azi şi să bem multă apă, ca să mai salvăm ce poate fi salvat.