Tag Archives: paine cu maia

Despre atelierele online

Cât m-am ferit de ele! M-am ferit fără să știu despre ce e vorba, ca tot omul care se sperie de necunoscut. Dar acum, după ce pandemia m-a împins frumușel de la spate, sunt complet entuziasmată de noile oportunități de dezvoltare a atelierului! Și iată de ce:

Online-ul primește ușor cursanți din toată țara și din afară (un pic mai dificil cu fusul orar)
Online-ul permite detalierea fiecărui aspect al fiecărei etape de dezvoltare a aluatului, pentru că se poate întinde degajat pe parcursul a două sau chiar trei zile, fără schimbări masive de program zilnic și fără oboseală. Nici pentru mine și nici pentru cursanți.
Online-ul este în mod paradoxal și complet neașteptat, mai intim, mai bogat în rezultate, mai temeinic și mai eficient decât unul live. Nu mai vorbesc de păstrarea ușoară a legăturii rapide create între noi în timpul atelierului
Online-ul îmi permite să văd rezultatele muncii noastre… ❤…nu primesc ca până acum, doar cuvinte și descrieri drept feed-back, ci primesc imagini și zâmbete, văd multe pâini, rotunde, ovale, baghete, crestate sau crăpate, cu urechi sau netede, albe sau negre, felii cu găuri și felii compacte…raiul unui brutar, adică ?

O să las totuși aici două comentarii, pentru că sut reprezentative și pentru că mi-au făcut inima să tresalte când le-am văzut pe peretele de mesaje:

Pana acum munceam ca un caine – cu autoliza, framantat o jumatate de ora, laminare si vreo 3,4 S&F. Cu aceasta reteta nici nu simti ca faci paine, e o placere. Unde mai pui ca rezultatul final, este asemanator. 🙂
“E ceva sfânt pt mine” imi zice fetița strangand la piept un colț din baghetele ei 🙂 ❤ își aduce aminte multe ce a auzit de la d-voastra, ii tot povestește soțului:) – fetița a stat aproape tot timpul în brațele mamei, cu una dintre căști în ureche, și a făcut și ea aluatul ei

Așa cum spuneam la început, cât m-am ferit de online și cât de încântată sunt acum!… ceea ce vă doresc și vouă: oportunități noi, puncte noi de vedere și muncă mai eficientă & plăcută 🙂

Feed-back

Săptămâna trecută am trimis 501 mailuri către participanți ai celor 75 de ateliere de inițiere organizate de mine în perioada octombrie 2012 – decembrie 2018. Nu am trimis mail, pentru că nu am adresa, celor care s-au înscris prin telefon și celor care au participat la cele 8 ateliere, organizate de-a lungul acestei perioade de alte persoane/instituții. Nici celor din 2019 nu le-am scris, pentru că era prea devreme să-i întreb.

Să-i întreb ce?

Ceva ce de mult timp mă înghiontește la acțiune, ceva ce mă întreabă lumea din pură curiozitate și ceva ce coincide cu nevoia mea de a ști totuși dacă cele 3 ore de atelier au și un efect de lungă durată. Mereu mi-am dorit să nu fie degeaba, să nu fie pierdere de timp pentru cei care participă, tare mult mi-am dorit ca acele 3 ore intense să aibă și sens. Să fie cu rost. Să nu ne prefacem că facem, să nu fie doar socializare, să nu fie doar o distracție ușoară.

Am întrebat așa:

Ma intorc catre dumneavoastra dupa atata timp, cu o rugaminte: imi puteti spune va rog daca mai faceti paine cu maia? Un simplu raspuns, da sau nu, imi este cu folos. As vrea sa folosesc acest feed-back despre procentele aflate (cati cursanti mai fac paine si cati nu) pentru cunoasterea noastra in general. Ne incadram oare in previziunea teorica 80% NU si 20% DA?

Am primit 234 de răspunsuri într-o săptămână, dintre care 160 pozitive și 74 negative, iar calculul matematic spune că rezultatul acestui feed-back global este 32% DA.

Asta înseamnă 160 de persoane care fac în mod constant pâine cu maia, marea majoritate cu maiaua primită la atelier. Doar șase sau șapte au pierdut borcanul de maia, dar și-au făcut alta singuri, sau au primit o porție nouă.

Binențeles că nu am primit răspuns de la toată lumea, vreo 30 de adrese nici nu mai erau valabile (cele de servici în general), vreo 74 au răspuns Nu, din păcate, dar iată că 160 de mailuri au fost pozitive! Și majoritatea detaliate! Și nu numai: entuziaste! E drept că toate au povestit despre o dependență anume, dar pentru că asta implica pâinea cu maia, nu m-am îngrijorat. M-am bucurat! M-am bucurat să mă reîntâlnesc cu aceste doamne și acești domni ale căror nume, spre marea mea surpriză, le-am recunoscut și cărora am reușit chiar să le asociez fețe! M-am emoționat când am citit amintirile lor de la atelier, de după atelier, când am aflat cum s-a făcut de au reușit să producă zilnic, săptămânal, pâine acasă, în timpul unei vieți normale, în timpul unor evenimente și ale unor circumstanțe pe care au reușit să le stăpânească! Câteva persoane chiar s-au mutat în acest timp din țară, și-au făcut un rost nou, dar pâinea veche a rămas cu ei!

Vă dați seama de entuziasmul meu, după toate semnele astea de exclamare 🙂

Dacă aș extrapola rezultatul și pentru restul de aproape 150 de participanți cu care nu am reușit să păstrez legătura prin mail, plus cei 112 de anul acesta, ar rezulta încă 83 de români și străini, împrăștiați prin Europa, care fac în mod constant pâine cu maia.

Dintre cei 74 care au răspuns cu nu, jumătate au avut amabilitatea să precizeze că în continuare mănâncă în mod constant pâine cu maia cumpărată de la brutarii artizanale.

Acum, când mă uit la cifre, pare atat de puțin…vreo două sute și ceva de oameni care fac acasă pâine cu maia, așa, ca pe vremuri. Și ce-i cu asta?

Poate înseamnă ceva, având în vedere complexitatea procesului & lipsa timpului cu care ne confruntăm din ce în ce mai des. Poate înseamnă ceva, acest rezultat al unei interacțiuni one-time de doar 3 ore. Sau poate nu înseamnă nimic altceva decât două sute și ceva de oameni care au o deprindere în plus.

Pentru mine, experiența acestei comunicări peste ani a fost foarte luminoasă: vă mulțumesc încă o dată tuturor celor care ați răspuns și cu care m-am putut saluta! Vă mulțumesc pentru că am reușit împreună un procent mai mare decât cel cobit de statisticile trainingurilor obișnuite. Vă sunt recunoscătoare că v-am cunoscut, oameni buni din lumea asta zbuciumată!

Vă las mai jos imagini cu câteva dovezi primite, frumoasele, minunatele dovezi ale reîntoarcerii la o folosire justă a timpului, a mâinilor și a minții noastre.

Înțarc copil, caut bonă

Rețetele sunt bune, produsele repetabile. Brutăresele muncitoare. Furnizorii aleși pe sprânceană, procedurile clarificate si imbunătățite. Până si gunoierii vin în sfârșit în programul stabilit.

Copilul s-a ridicat în picioare, e sănătos și are potențial. A fost vaccinat de nenumăratele crize și heirupuri de la început prin care a trecut și pare acum în stare să treacă și peste următoarele, care în mod inevitabil vor apărea.

Semnele spun că aș putea în sfârșit să mă odihnesc. De aceea, caut pe cineva care să mă ajute, să mă dubleze când e cazul, să preia din sarcini.

Mai pe românește și fără atâta simbolistică, caut o brutăreasă calificată, care la nevoie să poată fi mai mult de atât: să conducă o echipă și o producție.

Dacă știți o doamnă interesată de o asemenea propunere, vă rog să-i dați datele mele de contact:

Corina Munteanu

Manager productie

Brutăria MamaPan, proiect de economie sociala

M: +40 786 578 570

www.mamapan.ro

Strada Drumețului nr 2A, sector 3, București

Mulțumesc!

Revoluția pâinii din coșuleț

Mai întâi au fost străinii care cumpără produsele noastre în mod obișnuit la târgurile de weekend și care ne-au întrebat în ce restaurante ne pot găsi pâinea; apoi au fost plecările prin țară și nevoia de a mânca pe la alții: așa mi s-au deschis și mie ochii și mi-am dat seama ce pâine proastă se consumă în restaurantele și pensiunile din București și de prin țară 🙁

Am luat Centrul Vechi la pas, am întrebat, am gustat, m-am uitat: peste tot se găsesc pe mese, în coșulețe de răchită, sau feliile albe puf, cu gust dulceag și miros fad de drojdie, sau chiflele galbene cu crestare în elice, toate la fel, toate la fel. Am discutat cu manageri și bucătari și am aflat percepția lor despre pâine: e doar un perete alb pe care se atârnă picturile sofisticate ale diverselor feluri de mâncare oferite, starurile meniurilor.

Chiar dacă e vorba de o amărâtă de bruschetă, la care știe toată lumea că pâinea face diferența, tot nu ne pasă, clienții sunt mulțumiți, noi nu vrem să schimbăm nimic, de ce să ne batem cuie-n-talpă singuri? Și dacă am lua pâine din asta, am face niște specialități de carne cu ea, nu să o dăm la coșuleț.

Nu, dimpotrivă! În coșulețe trebuie să fie pâine din asta, pentru toată lumea, pentru toate felurile de mâncare! Clienții sunt mulțumiți pentru că nu au altă opțiune, pentru că nu au cultură gastronomică și pentru că de obicei le e foame și ar mânca și fața de masă!

Dar cât de mult ar conta să avem grijă și la lucrurile așa-zis neînsemnate…

Aceeași neatenție ca și acasă: ne străduim să gătim sănătos, să mâncăm bine, să folosim ingrediente unul și unul și totuși, suntem nepăsători față de însoțitoarea mâncării, neutra percepută pâine. Dacă ea pare modestă și umilă și acceptă să treacă neobservată și neluată în seamă, atunci mă fac eu purtătorul ei de cuvânt: acordati-i atentie! Învățați să apreciați mental și organoleptic pâinea adevărată, făcută după toate regulile artei brutărești, care nu atacă digestia și nici armonia trupului ca întreg, care ridică gradul de imunitate și bunastare psihică, care pune în valoare inteligent fiecare fel de mâncare alături de care participă la masă.

Ca să scoată în evidență pâinea specială și să educe clienții, restaurantele ar putea să ofere la început, înainte chiar de a prelua comanda, un pic de pâine cu sare, darul clasic de ospeție, astfel încât omul să simtă, cât mai e în deplinătatea simțurilor sale gustative, bogăția de arome, consistența și frumusețea unei pâini adevărate.

Eu pe unde plec, plec cu pâinea după mine. O scot din rucsac pe masa din restaurant, o tai, o mănânc și plătesc pâinea din coșuleț. Îmi fac sendvișuri pentru drum din pâinea mea și o port cu mine peste tot pe unde mă plimb. Aici, în ultima zi de vacanță, în a 11-a zi de la coacere.

PS 1 – Pâinea despre care vorbesc mai sus e pâinea cu maia, evident 🙂

PS 2 – Sunt totuși câteva restaurante grijulii în București, care folosesc și pâine cu maia în coșuleț. În afară de Cărturești, Rawz, Saragreen, mai știți și altele?

PS 3 – pentru că pâinea cu maia a ajuns o modă, s-a inventat și pâinea cu maia contrafăcută, atenție: la brutăriile care susțin că fac pâine cu maia, cel mai uzual mod de a ocoli adevărul este să se facă pâine cu maia din drojdie, apă și făină; sau să folosească maiaua sintetică, care seamănă cu un oțet de proastă calitate; sau pur și simplu, să folosească maia adevărată, dar să adauge și un pic de drojdie, ca să grăbească dospirea. Cine știe că tocmai dospirea lungă e cea care face pâinea-pâine, nu va fi dus în eroare. Dar din păcate trebuie să poarte mai peste tot o atitudine de detectiv perseverent 🙁

Cu toate forțele înainte

Brutăria pentru care lucrez se numește MamaPan și parcă niciun nume nu e mai potrivit pentru mine – cea care am emigrat din Institute de educație și Școli pentru ea.

Am zis mereu că prefer să îi învăț pe oameni să pescuiască în loc să le vând pește. Dar a venit acel moment din viața mea, când o ofertă a fost făcută atât de perfect pe gustul meu, încât am cedat tentației. Și chiar dacă spun eu acum oricui mă întreabă, că am venit la brutărie doar ca să învăț mai multe – și chiar am învățat în 3 luni cât aș fi învățat de una singură în doi ani – realitatea este că motivul numărul 1 a fost provocarea: nu rezist unei provocări adevărate, chiar dacă, sau tocmai dacă are un procent al șansei de reușită de 10%.

Atât îi dau azi, fără tristețe, brutăriei pentru care lucrez. Brutăriile autentice cu maia funcționează doar în regim de nișă, iar noi ne-am propus să intrăm pe piața mare a Bucureștiului, așa că oricât de idealistă aș fi, nu are rost să mă îmbăt cu apă rece.

E foarte interesantă munca asta și seriozitatea cu care e privită. E foarte interesant pentru mine – cea care am lucrat mai mereu singură. E foarte emoționant să am o echipă în față, o echipă în spate, să am atâtea mâini în prelungirea mâinilor mele, să gândim cu mai multe creiere la un loc, să facem toți toate eforturile pentru … pentru cine? Pentru pâinea cu maia! Ce poziție frumoasă, de regină, fix cum îi șade bine ei 🙂

Sunt emoționată și recunoscătoare pentru această încercare a noastră, mai mult de atât nu știu ce s-ar putea face. Iar dacă nici acum publicul nu îmbrățișează minunea noastră, voi continua atelierele (cum le și continui de fapt) încă 4 ani de acum încolo și voi încerca din nou.

Când are omul o fixație, mai bine intrați mai repede în jocul lui, că de scăpat tot nu scăpați, eu atâta zic 🙂

Intoleranță la gluten?

Starea de fapt

Pâinea și glutenul sunt acuzate în mod nedrept că declanșează simptomele unei probleme de sănătate numită intoleranță slabă sau non-celiacă la gluten. De ce se întâmplă asta? Din interes și prostie. Nu amândouă deodată binențeles: unii au interes, alții doar vorbesc (și scriu) fără să gândească. Am citit prea multe articole părtinitoare, insuficient documentate și prezentând informații trunchiate, care recomandă renunțarea la pâine pur și simplu (un exemplu, aici). Articole care aduc argumente negative, dar nu și soluții: prezintă cât de nocivă e drojdia comercială, dar nu spun nimic despre maiaua naturală; prezintă efectele acidului fitic în organism, dar uită să vorbească despre acidul lactic din maia; prezintă chimicalele din grâu, dar nu zic nimic de culturile organice; prezintă glutenul ca proteină nedigerabilă, dar nu suflă o vorbă despre carbohidrați și nici despre metodele de impulsionare a digestiei leneșe; prezintă intoleranța la gluten drept boală autoimună, dar nu arată cum se poate crește imunitatea specifică a organismului. Singura opțiune pe care ne-o oferă este renunțarea la pâine! Un îndemn la fel de imbecil ca majoritatea reclamelor la medicamente: ai mâncat prea mult și îți simți stomacul îngreunat? cumpără …blablabla … și totul va fi în regulă! N-ar fi mai bine totuși să nu mănânci atât … și nici așa … și nici asta?

O să vă dau mai jos câteva date în plus și soluții pentru cazul în care vă interesează subiectul și vă place pâinea și vreți să fiți sănătoși. Avertisment: urmează un articol lung, multe cuvinte.

Moda

În ultimii ani, bântuie o „modă alimentară” ce vizează eliminarea din dietă a alimentelor ce conţin gluten, odată cu acestea fiind înlăturată, se spune, o serie întreagă de probleme de sănătate. Dar un raport ştiinţific indică faptul că beneficiile eliminării glutenului din alimentaţie nu sunt dovedite clar, iar un sondaj recent arată că se iau după această modă mulţi oameni care, de fapt, nici nu ştiu bine despre ce e vorba. Adepţii acestei tendinţe – printre care se numără vedete precum Miley Cyrus, Lady Gaga, Victoria Beckham şi Gwyneth Paltrow – susţin că renunţarea la alimentele ce conţin gluten (în primul rând produsele din grâu) rezolvă o mulţime de probleme, de la oboseală la balonări şi de la tenul cu aspect nesănătos la căderea părului, ca să nu mai vorbim de excesul de greutate. Însă, conform unui raport ştiinţific publicat recent, dietele fără grâu „subţiază portofelul, nu talia.” Singurele cazuri în care medicii recomandă renunţarea completă la gluten este cel al intoleranţei grave la gluten, celiachia, o problemă înnăscută de care suferă un mic număr de persoane (În Marea Britanie, aproximativ 1% dintre locuitori au această problemă). Persoanele care suferă de această boală prezintă un răspuns imunitar anormal faţă de gluten, iar ingerarea acestui compus determină probleme intestinale severe, malnutriţie şi, pe termen lung, afectează puternic starea de sănătate. Un sondaj recent realizat în Marea Britanie de către compania Weetabix, care produce cereale pentru micul dejun şi biscuiţi pe bază de cereale integrale, a arătat că multe persoane cad victime acestei mode recente a dietelor fără gluten, în special datorită faptului că acestea sunt promovate de celebrităţi cu mare priză la public. 32% dintre britanici, arată sondajul, evită grâul, deoarece unele regimuri alimentare la modă, precum paleo-dieta sau regimul Wheat Belly avertizează împotriva efectelor nocive ale glutenului. Dar, în acelaşi timp, mulţi dintre cei chestionaţi nu ştiau ce este, de fapt, glutenul şi nu înţelegeau principiile ştiinţifice ale dietei fără grâu, arată rezultatele sondajului. Astfel, 42% dintre cei chestionaţi credeau că glutenul este o substanţă artificială.

Sunt multe articole pe net despre gluten, majoritatea contra. N-am considerat că trebuie să mă implic prea mult în dezbaterea asta, chiar dacă sunt utilizator și promotor al pâinii din grâu (cu gluten): am postat câteva articole pe FB și consideram că e de ajuns, până când am văzut afișele de la metrou cu cerealele fără gluten pentru copii. Noul stil de viață a ajuns și la noi și din ce în ce mai mulți cunoscuți devin ”nut free”, “shellfish free”, “egg free”, “wheat free”. Mai mult de atât, afacerile ”fără gluten” au prins aripi: există acum agenții de turism specializate pe vacanțe fără gluten, organizatori de nunți fără gluten, expoziții/conferințe și chiar desene animate cu familii care au diete fără gluten.

Atâta timp cât nu există suficiente date științifice care să explice de ce și cum au devenit deodată atâția oameni intoleranți la gluten, e evident că autodiagnosticul pe care ni-l punem pentru că așa umblă vorba sau pentru că așa citim în revistele de culturalizare, este o practică greșită. Cu atât mai mult cu cât dieta fără gluten se transformă rapid în junk-food.

Gluten, grâu, pâine

Glutenul este proteina care se extrage din grâu, orz, mei, porumb, ovăz sau secara. Nu mai repet importanța grâului (cu gluten!) pentru dieta omenirii de mii de ani: 20% din caloriile lumii ne sunt date de el, versatilitatea și multitudinea de produse create din el, ușurința cu care el se crește, se depozitează și se transportă.

De ce s-a transformat deodată grâul din principalul aliment în principala amenințare? La prima vedere sunt destule motive: pâinea de azi nu mai e pâinea de ieri, grâul e modificat genetic și mai mult de atât, e măcinat la făină albă. Organismul nostru nu mai e nici el ce era odată, din cauza dietei moderne cu multe zaharuri, carbohidrați și alimente rafinate. Se consumă din ce în ce mai mult gluten vital, care nu numai că se adaugă din plin în toate aluaturile comerciale pentru a le prelungi timpul de viață și a le mări calitățile vizuale, dar se și consumă ca atare prăjit sau fiart (are gust de friptură de porc). Și cum să nu apară dereglări din cauza a ce-i mult și prea mult?

Despre studiul care a declanșat moda și studiul care nu a mai putut-o opri

Anxietatea în ceea ce privește glutenul s-a construit de-a lungul anilor și a devenit acută în 2011, când un grup de gastroenterologi din Australia a declarat că e posibil ca glutenul să provoace neplăceri chiar și oamenilor care nu au boala celiacă. Studiul s-a făcut pe un grup format 100% din suferinzi de colon iritabil și cum li s-a redus consumul de gluten, cum s-au simțit mai bine. Odată studiul publicat, milioane de oameni cu probleme stomacale și-au găsit vinovatul, iar vânzările de produse fără gluten s-au multiplicat deodată.

Totuși, spre onoarea lui, grupul de gastroenterologi și-a continuat studiile: au recrutat alți voluntari, care aveau (și dădeau) impresia că nu digeră bine glutenul și au hotărât să le elimine și carbohidrații din dietă, ca să dovedească odată pentru totdeauna că singurul care trebuie acuzat este glutenul.

Carbohidrații (oligozaharide fermentabile, dizaharide și monizaharide prezente chiar și în alimentele integrale și proaspete ca pepene, miere, lapte, ceapă sau usturoi) sunt digerați fără probleme de majoritatea oamenilor. Dar … dar acești carbohidrați au efect osmotic (adică trag apa în intestine), iar efectul osmotic provoacă balonare, dureri abdominale și chiar diaree.

Voluntarilor din al doilea studiu li s-au retras inițial din dietă carbohidrații și glutenul și toată lumea se simțea mult mai bine după 2 săptămâni. După această perioadă grupul a fost împărțit în două și unora dintre ei li s-a reintrodus glutenul fără ca ei să știe, iar simptomele nu au revenit! Nicio deosebire între cei care au început să consume gluten și cei care nu. Nicio analiză nu a indicat creșterea markerilor biologici care indicau altădată legătura dintre consumul de gluten și răspunsul metabolic asociat. Ceea ce dovedește că primul studiu a fost incomplet și că vina trebuie cel puțin împărțită, dacă nu complet mutată pe umerii carbohidraților.

Noua paradigmă

Atenție și la carbohidrați, nu vă focalizați pe gluten.

Carbohidrații pot cauza mult mai ușor neplăceri stomacale, din cază că și bacteriile din intestin îi descompun pe ei mult mai lejer și rapid decât descompun glutenul, care e o proteină dură. Pe de altă parte, să elimini carbohidrații din dietă nu e așa ușor, sunt mulți și bine ascunși. Și nu în ultimul rând nici nu sunt așa trendy precum glutenul. Deci e mult mai dificil să îi prezinți și să dai soluția de rezolvare prin eliminare decât a fost cu glutenul … și e și prea târziu: din păcate, “duhul din sticlă” a fost eliberat odată cu publicarea primului studiu și moda glutenului rău este acum în plină înflorire.

Explicații și soluții

Este într-adevăr complicat să aflăm exact ce și cum ne face rău: gluten, carbohidrați, chimicalele din făină, etc. Decât să luăm la control fiecare îmbucătură, n-ar fi mai simplu să avem o putere de digestie din ce în ce mai mare și să reușim nu numai să anihilăm toate micile derapaje alimentare, dar și să le transformăm în varianta lor benefică pentru noi? Pentru asta ar trebui să înțelegem că forța cu care stomacul nostru digeră mâncarea depinde de gradul lui de hidratare, de aderențe, de ajutorul ficatului și bilei, de gradul de constipare și de stresul negativ:

– hidratarea stomacului trebuie făcută înainte de masă, pentru că ceea ce trebuie rehidratat este stratul tampon de celule bazice, care ferește pereții de acidul care se secretă pentru a digera ceea ce intră în stomac; dacă acest strat nu e bine hidratat, mesajul pe care îl primește corpul este de a micșora cantitatea de acid, ca să nu apară vreun început de ulcer; iar dacă se micșorează cantitatea de acid, nu se mai poate digera perfect mâncarea, cu atât mai puțin proteina cea tare, numită gluten

– aderențele stomacului se produc atunci când, din cauza stresului stomacul se împinge în și se lipește de diafragmă, provocând greutate în respirație, indigestie și discomfort; aveți aici prezentat un exercițiu fizic pentru a dezlipi aderențele stomacului și a potența digestia

– prezența bilei (fierea) în stomac și intestin e foarte importantă pentru descompunerea grăsimilor din mâncare, iar o scădere a cantității de bilă este asociată cu scăderea stratului tampon, deci a cantității de acid; și din nou glutenul și alte proteine tari nu mai pot fi digerate; cum putem regla secreția și fluiditatea bilei? mâncând sfeclă roșie, verdețuri, ulei de măsline, ulei de cocos și bând ceai de schinduf

– constipația și stresul negativ … știm deja cu toții că trebuie eliminate, iar metode găsim peste tot, multiple

Metode de creștere a puterii de digerare

– să bem un pahar cu apă amestecată cu un vârf de sare și câteva grăunțe de piper înainte cu maxim o jumătate de oră înainte de masă

– să mâncăm câteva bucăți de ghimbir presărate cu puțină sare și suc de lămâie, tot înainte de masă

– să consumăm cât mai des salata clasică cu sos de ulei și oțet

– să facem mișcare inteligentă, cu efect la toate nivelurile organismului, începând cu pielea și terminând cu organele interne și cu ligamentele

Final

De ce e important totuși să digerăm glutenul? Mai ales în zilele noastre, când produsele fără gluten reprezintă deja afaceri bănoase și se găsesc peste tot, de ce am vrea totuși să ne descurcăm foarte bine la proba glutenului? Pentru că atunci când digerăm bine glutenul este semn că organismul funcționează bine, că se poate detoxifia singur, că își poate păstra sănătatea și că are un grad ridicat de fiabilitate. E semnul că suntem precum plantele și animalele sălbatice, perfect adaptate și puternice, în loc să fim ca plantele sensibile de seră sau ca animalele obeze de apartament.

surse: http://www.descopera.ro/dnews/13509240-multi-dintre-cei-care-elimina-glutenul-din-alimentatie-habar-n-au-ce-e-glutenul-arata-un-sondaj

http://www.realclearscience.com/blog/2014/05/gluten_sensitivity_may_not_exist.html

http://www.newyorker.com/magazine/2014/11/03/grain?utm_source=tny&utm_campaign=generalsocial&utm_medium=facebook&mbid=social_facebook

http://www.elephantjournal.com/2014/10/understanding-gluten-how-to-digest-it/

http://www.nature.com/ajg/journal/v108/n5/full/ajg201377a.html

Despre atenţie şi părăsirea reţetelor

M-am tot întrebat de-a lungul atelierelor de iniţiere, de ce participă totuşi la ele atâţia oameni care deja fac pâine cu maia. Cei care au învăţat de pe net, care au încercat diverse reţete, diferite soluţii. Era clar că rezultatele nu erau mulţumitoare, dar de ce? Am încercat să le răspund cât mai bine la întrebări, am încercat să pun eu însămi cele mai bune întrebări şi cu timpul am ajuns la un fel de concluzie: ceea ce e greşit înţeles nu sunt reţetele sau formulele, ci modul de abordare a activităţii în sine. Întotdeauna învăţarea şi predarea de orice fel şi în orice formă de prezentare, au fost modalităţi exterioare de transmitere a cunoaşterii. Dar secretul unui meşteşug ţine de o cunoaştere interioară, este de tip experienţial.

Ceea ce încerc acum să transmit în plus la întâlnirile cu pasionaţii pâinii cu maia este tocmai acest mesaj: fiţi atenţi la ce se întâmplă sub ochii voştri, aici şi acum, când sunteţi cu aluatul în mâini, când făina neaditivată şi neameliorată reacţionează într-un fel sau altul cu apa, când seminţele au o calitate sau alta, când aerul din jur transmite unele informaţii sau altele. Fiţi una cu aluatul, uitaţi reţetele (păstraţi totuşi formulele în minte) şi intraţi într-o relaţie intuitivă cu produsul care va rezulta. Cât durează? Câteva minute. Iar cunoaşterea pe care o veţi căpăta în acele minute, cunoaştere venită în mod paradoxal chiar dinăuntrul vostru, contează mai mult decât sute de reţete sau sfaturi sau teorii. Este vorba de o cunoaştere nemijlocită şi tocmai din acest motiv, creatoare. Apar astfel pâini interesante, pline de savoare, unice, personale, pentru că în final, este vorba de artă şi comuniune cu natura, de plăcerea de a continua creaţia universală.

Pâinea cu maia ca medicament – recomandări

“Cel mai mare lux e să fii proprietarul timpului tău”. Și nu cred că e nimic ciudat în a vă recomanda, pentru atingerea acestui lux, conceptul de pâine cu maia, personalizată.

Mai întâi, un mare câștig de timp ai, dacă ești sănătos. Apoi, ca să fii sănătos, trebuie să înțelegi necesitățile lumii în care trăiești și să urmezi niște reguli de armonizare pentru corpul tău. Poți face asta ca un mare maestru, așa cum spune aici Bruce Lipton, sau o poți lua pe bucățele, până îți mai vii în fire. Una din bucățele e hrana, care ar trebui să fie, cel puțin la început, cât mai bună. Și o mică bucățică a hranei, e pâinea. Și pentru că nu se găsește încă ușor o pâine bună de cumpărat, iar o pâine specifică nevoilor tale nu vei găsi niciodată la alții, cel mai eficient este să înveți să-ți faci singur propria pâine. O pâine personalizată, special pentru tine și nevoile corpului tău. Așa devii cu timpul mai sănătos și așa transferi mai mult timp în proprietatea ta.

Acum, odată ce necesitatea consumării unei pâini mai bune e demonstrată la nivelul cel mai înalt al nevoilor umane, ne putem adânci în recomandări mai specifice.

1. Pentru a vă face singuri pâinea potrivită zilelor voastre, ar fi bine să știți cât mai multe despre ea. Ați putea rătăci printre informațiile de pe net și încercările din bucătărie luni întregi, sau ați putea veni la un atelier care vă dă kit-ul de pornire și know-how-ul necesar în doar 3 ore. După 80 de ateliere și nenumărate feed-back-uri primite de la cursanți, știu sigur că se poate și că așa e.

2. Dar și autodidacții trebuie sprijiniți cu scurtături, odată ce teoria e “rezolvată” și încep întrebările concrete. De obicei astea se rezolvă pe forumuri, dar pentru că eu nu mă pot împrăștia pe acolo în speranța că ajut pe câte cineva, pun mai jos câteva recomandări practice, în speranța că cei interesați (bucureșteni) o să ajungă și pe blogul ăsta cândva:

Făina integrală: luați-o întotdeauna de la Naturalia (vrac 3,5 lei/kg la magazinul din Moșilor). Doar dacă o măcinați singuri cu moara de apartament, retrag opțiunea Naturalia pe locul doi.

Făina albă: e de nerecomandat, de oriunde ar fi ea (mai ales Terra Natura). Doar dacă nu sunteți obișnuiți cu asprimea pâinii negre, vă spun că puteți cere (și vi se va da) făină neaditivată la Moara de făină București, de undeva de prin Berceni. Sau, aceeași făină o puteți găsi și mai spre centrul Bucureștiului, la Companion, vândută vrac cu 3,5 lei/kg.

Ulei de măsline presat la rece, autentic.

Semințe și legume deshidratate vrac pentru adăugat în aluat, găsiți online la Dried Fruits. Cea mai ușoară alegere și verificată, sunt ok produsele lor.

Coșuri de dospit. După experimentări mai modeste sau mai sofisticate, plus păreri multiple primite de la cursanți în decursul practicii lor domestice, s-a dovedit că cel mai bun loc de dospit aluatul este coșul de răchită cu pânză deasupra. Se găsesc coșuri simple, fără pânză, la Metro sau Selgros, seturi de 6 la 14 lei, iar pânză de in se poate lua de la Obor. Puteți să puneți în coș chiar și un șervet de bucătărie din material natural, care să tragă excesul de umiditate. Brotformul cel vestit din Germania nu e cu nimic mai bun decât varianta artizanală locală, din punctul de vedere al aluatului. Dacă vreți totuși neapărat model pe pâine, puteți încerca să luați și din Slovacia, au alte dimensiuni, sunt mai mult adânci decât late, iar unora ne plac mai mult pâinile înalte decât grase 🙂

Coacerea. Pentru începători recomand vasul cu capac, din lut sau ceramică: nu e nevoie de o formare perfectă, nu e nevoie de crestare, nu se lasă aluatul la cuptor … singurul dezavantaj ar fi că iese o singură formă de pâine, rotundă. Dar chiar și ăsta poate fi depășit, dacă coaceți un aluat oval într-o oală mare, cu diametrul cât lungimea aluatului. Se găsesc oale de lut peste tot, în Obor, la Naturalia, la Metro, etc. Important e să aibă pereții cât mai groși, iar dimensiunea să se potrivească cu cea a coșului de dospit. Pentru brutari avansați și forme de pâine neobișnuite, o piatră civilizată se poate găsi la Pancolor (mulțumim Vivianei pentru informație).

Pentru cazurile în care nu mai aveți timp să faceți pâine, dar nici nu mai puteți să vă coborâți iar la pâinea industrială, pot recomanda în sfârșit o pâine autentică cu maia, de vânzare în București: Companion, MyMaia și evident, MamaPan brutăria pentru care lucrez eu.

Cam asta am avut de spus pentru moment. Când strâng alte propuneri sau prezentări, ceva nou și interesant pe tema recomandărilor, o să revin.

pâine cu maia, personalizată

Pâine dietetică semi preparată

Cu pâinea consumată treburile stau cam aşa: se porneşte de la pâinea din comerţ. Apoi boli sau gusturi detoxifiate dau semnalul de alarmă şi într-o primă fază se trece pe maşina de pâine. Pentru artişti şi naturişti, deja nu mai e loc de întoarcere şi nici de popas: mai departe ajung la pâinea cu maia. Dar pentru căutători şi îndrăgostiţi, ăsta nu e capătul drumului: urmează pâinea şi mai autentică, cea semi-preparată. Ca în final, precum şarpele care îşi înghite coada, să ajungem la origini: pâinea harică.

Reţeta de pâine dietetică semi-preparată am întâlnit-o indentic şi la Oshawa şi la Ieromonahul Ghelasie. Prilej de mare bucurie …

Ingrediente: 200 gr apă, 100 gr făină de orez, 25 gr făină de grâu/orz/ovăz/hrișcă, 50 gr mălai, sare

Mod de preparare: se pune amestecul de făinuri de mai sus în apa care clocotește si se face un piure (“cir”) gros, care fierbe rapid. Se lasă să se răcească și să se întărească. Este gustoasă și digestibilă, înlocuitorul cel mai bun al pâinii coapte. Se consumă cu varză murată, castraveți murați sau seminte uleioase râșnite.

Mâncare de ștevie / leurdă / spanac / lobodă / urzici / ceapă verde

E o mâncărică simplă şi gustoasă, care ne hrăneşte în câteva minute cât ne-ar fi hrănit frunzele crude în câteva ore, dacă nu le-am fi gătit. Se mănâncă cu pâine integrală de grâu sau secară, cu maia.

Ingrediente: 5 legături de ștevie / leurdă / spanac / lobodă / urzici / ceapă verde, 2 cepe roșii, usturoi, sare, ulei de măsline

Mod de preparare: Se pune ceapa tăiată mărunt să se călească în puțină apă, apoi se adaugă ștevia/etc crudă, spălată bine în prealabil și tăiată cât mai mărunt pe tocător. Volumul inițial va fi mare, dar odată ce frunzele încep să se înmoaie în sucul propriu, volumul va scădea. Nu e nevoie să fierbem frunzele înainte (nutrienţii rămân în apa de fiert), pentru că e suficientă apa care rămâne pe ele de la spălat, ca să le înmoaie. În altă oală călim rapid usturoiul tăiat bucățele în puțin ulei de măsline, apoi adăugăm frunzele, amestecăm un minut, potrivim de sare și închidem focul. Frunzele rămân aproape crocante și nu sunt ca un piure apos (ca atunci când le opărim înainte).

atelierdepaine.ro

blog despre pâinea artizanală cu maia