Tag Archives: sourdough bread

Feed-back

Săptămâna trecută am trimis 501 mailuri către participanți ai celor 75 de ateliere de inițiere organizate de mine în perioada octombrie 2012 – decembrie 2018. Nu am trimis mail, pentru că nu am adresa, celor care s-au înscris prin telefon și celor care au participat la cele 8 ateliere, organizate de-a lungul acestei perioade de alte persoane/instituții. Nici celor din 2019 nu le-am scris, pentru că era prea devreme să-i întreb.

Să-i întreb ce?

Ceva ce de mult timp mă înghiontește la acțiune, ceva ce mă întreabă lumea din pură curiozitate și ceva ce coincide cu nevoia mea de a ști totuși dacă cele 3 ore de atelier au și un efect de lungă durată. Mereu mi-am dorit să nu fie degeaba, să nu fie pierdere de timp pentru cei care participă, tare mult mi-am dorit ca acele 3 ore intense să aibă și sens. Să fie cu rost. Să nu ne prefacem că facem, să nu fie doar socializare, să nu fie doar o distracție ușoară.

Am întrebat așa:

Ma intorc catre dumneavoastra dupa atata timp, cu o rugaminte: imi puteti spune va rog daca mai faceti paine cu maia? Un simplu raspuns, da sau nu, imi este cu folos. As vrea sa folosesc acest feed-back despre procentele aflate (cati cursanti mai fac paine si cati nu) pentru cunoasterea noastra in general. Ne incadram oare in previziunea teorica 80% NU si 20% DA?

Am primit 234 de răspunsuri într-o săptămână, dintre care 160 pozitive și 74 negative, iar calculul matematic spune că rezultatul acestui feed-back global este 32% DA.

Asta înseamnă 160 de persoane care fac în mod constant pâine cu maia, marea majoritate cu maiaua primită la atelier. Doar șase sau șapte au pierdut borcanul de maia, dar și-au făcut alta singuri, sau au primit o porție nouă.

Binențeles că nu am primit răspuns de la toată lumea, vreo 30 de adrese nici nu mai erau valabile (cele de servici în general), vreo 74 au răspuns Nu, din păcate, dar iată că 160 de mailuri au fost pozitive! Și majoritatea detaliate! Și nu numai: entuziaste! E drept că toate au povestit despre o dependență anume, dar pentru că asta implica pâinea cu maia, nu m-am îngrijorat. M-am bucurat! M-am bucurat să mă reîntâlnesc cu aceste doamne și acești domni ale căror nume, spre marea mea surpriză, le-am recunoscut și cărora am reușit chiar să le asociez fețe! M-am emoționat când am citit amintirile lor de la atelier, de după atelier, când am aflat cum s-a făcut de au reușit să producă zilnic, săptămânal, pâine acasă, în timpul unei vieți normale, în timpul unor evenimente și ale unor circumstanțe pe care au reușit să le stăpânească! Câteva persoane chiar s-au mutat în acest timp din țară, și-au făcut un rost nou, dar pâinea veche a rămas cu ei!

Vă dați seama de entuziasmul meu, după toate semnele astea de exclamare 🙂

Dacă aș extrapola rezultatul și pentru restul de aproape 150 de participanți cu care nu am reușit să păstrez legătura prin mail, plus cei 112 de anul acesta, ar rezulta încă 83 de români și străini, împrăștiați prin Europa, care fac în mod constant pâine cu maia.

Dintre cei 74 care au răspuns cu nu, jumătate au avut amabilitatea să precizeze că în continuare mănâncă în mod constant pâine cu maia cumpărată de la brutarii artizanale.

Acum, când mă uit la cifre, pare atat de puțin…vreo două sute și ceva de oameni care fac acasă pâine cu maia, așa, ca pe vremuri. Și ce-i cu asta?

Poate înseamnă ceva, având în vedere complexitatea procesului & lipsa timpului cu care ne confruntăm din ce în ce mai des. Poate înseamnă ceva, acest rezultat al unei interacțiuni one-time de doar 3 ore. Sau poate nu înseamnă nimic altceva decât două sute și ceva de oameni care au o deprindere în plus.

Pentru mine, experiența acestei comunicări peste ani a fost foarte luminoasă: vă mulțumesc încă o dată tuturor celor care ați răspuns și cu care m-am putut saluta! Vă mulțumesc pentru că am reușit împreună un procent mai mare decât cel cobit de statisticile trainingurilor obișnuite. Vă sunt recunoscătoare că v-am cunoscut, oameni buni din lumea asta zbuciumată!

Vă las mai jos imagini cu câteva dovezi primite, frumoasele, minunatele dovezi ale reîntoarcerii la o folosire justă a timpului, a mâinilor și a minții noastre.

 

 

 

 

Cu toate forțele înainte

Brutăria pentru care lucrez se numește MamaPan și parcă niciun nume nu e mai potrivit pentru mine – cea care am emigrat din Institute de educație și Școli pentru ea.

Am zis mereu că prefer să îi învăț pe oameni să pescuiască în loc să le vând pește. Dar a venit acel moment din viața mea, când o ofertă a fost făcută atât de perfect pe gustul meu, încât am cedat tentației. Și chiar dacă spun eu acum oricui mă întreabă, că am venit la brutărie doar ca să învăț mai multe – și chiar am învățat în 3 luni cât aș fi învățat de una singură în doi ani – realitatea este că motivul numărul 1 a fost provocarea: nu rezist unei provocări adevărate, chiar dacă, sau tocmai dacă are un procent al șansei de reușită de 10%.

Atât îi dau azi, fără tristețe, brutăriei pentru care lucrez. Brutăriile autentice cu maia funcționează doar în regim de nișă, iar noi ne-am propus să intrăm pe piața mare a Bucureștiului, așa că oricât de idealistă aș fi, nu are rost să mă îmbăt cu apă rece.

E foarte interesantă munca asta și seriozitatea cu care e privită. E foarte interesant pentru mine – cea care am lucrat mai mereu singură. E foarte emoționant să am o echipă în față, o echipă în spate, să am atâtea mâini în prelungirea mâinilor mele, să gândim cu mai multe creiere la un loc, să facem toți toate eforturile pentru  … pentru cine?  Pentru pâinea cu maia! Ce poziție frumoasă, de regină, fix cum îi șade bine ei 🙂

Sunt emoționată și recunoscătoare pentru această încercare a noastră, mai mult de atât nu știu ce s-ar putea face. Iar dacă nici acum publicul nu îmbrățișează minunea noastră, voi continua atelierele (cum le și continui de fapt) încă 4 ani de acum încolo și voi încerca din nou.

Când are omul o fixație, mai bine intrați mai repede în jocul lui, că de scăpat tot nu scăpați, eu atâta zic 🙂

3 4

Bread Angels

În căutarea pâinii părăsite  de acasă, cât am fost la Londra m-am întâlnit cu Jane Mason, fondatoarea Virtuous Bread şi Bread Angels.

I-am trimis un mail miercuri, uite, eu sunt asta şi fac asta, mai stau o zi la Londra, nu vrei să ne întâlnim? Iar ea a răspuns într-un sfert de oră, mi-ar plăcea la nebunie să ne întâlnim!

A fost o întâlnire de gradul trei, zău. Eram amândouă îmbrăcate la fel, arătam aproape la fel, ea făcuse Montessori, eu predau la Montessori, tatăl ei e fizician, eu sunt fizician, fusese în 2008 în România şi i se păruse una din cele mai frumoase ţări de pe glob şi mai ales, se apucase să facă pâine artizanală, aşa dintr-o dată, pe nepusă masă, la fel ca mine. Când am început să discutăm despre pâine ne furam cuvintele şi ne terminam frazele una alteia, de la un moment dat nici nu mai încheiam ideea, ci spuneam doar, ştii tu … (:

Jane a început, la fel ca toţi brutarii artizani, vânzând pâinea minunată pe care o făcea. După un timp a început să ţină ateliere de pâine, a organizat Clubul de pâine, apoi a inventat temenul de Bread Angel şi a început să ţină cursuri de antreprenoriat: cum să deschizi un home-business având ca obiect de lucru pâinea artizanală. Aici frazele şi ideile noastre s-au despărţit, pentru că la noi în ţară legea e atât de greoaie, că e practic imposibil să deschizi legal un astfel de HBB. Ştia şi ea că are noroc că Anglia e una din puţinele ţări europene care facilitează afacerea de acasă, ştia că în România nu se poate, că nici în Germania, nici în Italia, Spania sau Franţa. Eu nu ştiam, credeam că suntem singurii oropsiţi. Aşa că ideea noastră comună de a schimba lumea cu ajutorul pâinii s-a concretizat diferit: ea le învaţă pe doamnele care vor să-şi deschidă brutărie artizanală în propria bucătărie, având ca şi clienţi vecinii de pe o rază de 1 km, iar eu ţin Ateliere de pâine pentru doamnele şi domnii care vor să-şi îmbunătăţească stilul de viaţă prin mâinile proprii.

Binenţeles, având 2 ani în plus de experienţă faţă de mine, am copleşit-o cu întrebări: despre cuptor – fiecare cuptor e un mister pe care doar proprietarul îl poate desluşi – despre piatra de cuptor – de ce să consumi atâta gaz sau curent, când poţi foarte bine să o coci în tava cuptorului, care se încinge în doar 10 minute, pe un pat de griş? – despre pâinea cu găuri după care sunt disperaţi oamenii noştri – de ce să vrea cineva găuri? pe acolo pică untul şi gemul – despre aburi – când deschizi uşa cuptorului să bagi pâinea, cât abur iese, cât scade presiunea şi implicit temperatura?  – despre formulele stricte din cărţile de brutărit – a, dar pâinea trebuie făcută când ai timp şi nevoie, e ceva vital, de bază vieţii, trebuie tratată cu simplitate şi în mod natural – despre indentaţia aluatului – dospirea e completă când aluatul se ridică într-un minut, un minut jumătate cel mult – şi alte despre-uri, dar pe care nu mi le mai amintesc în mod volitiv acum.

Mi-a promis că-mi trimite notiţele ei pentru Atelier, şi mi le-a trimis. A fost o confirmare extraordinară pentru mine, deoarece, în mod curios (oare?), notiţele ei sunt aproape identice cu ale mele. I-am spus că am o oarecare nesiguranţă, deoarece am inventat (inspirată de Iulian) totul de una singură, metodica, programa şi tehnica de Atelier. Iar răspunsul ei a fost că dacă suntem două care am inventat acelaşi lucru, înseamnă că e corect. Deci sunt foarte fericită şi uşurată.

Urmează altă întâlnire programată cu ea, de data asta aici, urmează apariţia primului Bread Angel de România. Şi poate reuşim să schimbăm legislaţia, ca să nu mai fie nimeni nevoit să muncească la negru…(:

Despre maiaua San Francisco

E ultima zi a anului, în câteva ore îmi vin musafirii, de câteva zile îmi tot vin musafirii, cuptorul n-a încetat decât noaptea să ardă, dar nu pot sfârși sau nu pot începe anul fără să vă povestesc puțin despre maiaua SF.

După cum știți, am primit-o cadou de la Liviu și am fost foarte emoționată. Acum sunt foarte fericită, fiindcă am reușit s-o activez fără probleme, deși, dacă eram fată deșteaptă, o ascultam pe fii-mea care mi-a zis prevăzătoare să păstrez o parte din ea așa, uscată, că o să fie tare folositoare când o veni apocalipsa și zombii or să ne gonească de pe la casele noastre. În fine.

Este mai dulce decât maiaua autohtonă! Miroase a cidru!

Astea sunt faptele, diferențele, noutățile și conluziile. Este mai dulce, vă vine a crede? Eu o tot verific de câteva săptămâni, poate mi se pare, poate iar mi se pare, dar nu: e mai dulce. Pâinea făcută cu ea e mai dulce și în mod neșteptat, mai fărâmicioasă. De ce oare, nu știu. Și miroase atât de frumos a cidru … Față de maiaua mea comună, de București, care miroase a oțet, asta își păstrează aroma de suc de mere și bragă, în fiecare zi, indiferent dacă o țin la frigider sau în bucătărie, pe masă.

Binențeles că nu renunț la maiaua mea, că e a mea, am crescut-o ca pe al patrulea copil, am îngrijit-o, m-am mândrit cu ea, m-am hrănit cu ea. Am acum 4 borcane cu maia, albă, neagră, de secară și SF. Cozonacii, noroc că am avut mulți de făcut acum, mai încolo nu știu ce-o să fac, deci cozonacii îi fac cu albă, pâinile cu amestec de neagră și secară, iar cu SF-ul fac pâini separate, să continui degustarea a la long.

maiale

Vroiam să vă spun toate astea în loc de La mulți ani și uite că am avut timp. N-am descărcat încă pozele cu ultimile produse, ca să afișez aici ceva și acum nici nu mai am timp, cuptorul țipă după mâncare, mă grăbesc.

Vă urez multe pâini minunate, multă sănătate și multe bucurii. Din toate cât mai multe!

La mulți ani!