Corina Munteanu (atelierdepaine.ro)Povestea mea (sau mai bine zis a "relației" mele cu pâinea cu maia) a început în 2010 când, în urma une boli digestive, eram foarte devitalizată. Nu puteam să mănânc mai nimic şi atunci Luminița, o bună prietenă, s-a gândit să-mi aducă o felie dintr-o pâine făcută de Iulian, soţul  ei. Când am pus o bucăţică mică în gură, parcă am gustat ambrozia zeilor: atât de plină de arome, atât de consistentă, atât de puternică şi vie era, medicament şi hrană in acelaşi timp. Cu această pâine mi-am revenit în câteva zile. După ce m-am pus pe picioare, am avut o revelaţie: şi eu trebuie sa fac o asemenea pâine în casă, să o am mereu la îndemână, pentru mine şi familia mea.

 

L-am întrebat pe Iulian cum se face pâinea asta, iar el mi-a zis că-mi trebuie maia, iar ca să o fac, mă pot uita pe un blog anume unde explică ce şi cum. Era vorba de undemancam.ro  (blog care din păcate nu mai e funcţional acum) al celor de la Tartelier . Binenţeles că Iulian s-a oferit să-mi dea maia de la el, dar eu eram atât de hotărâtă să asimilez pâinea asta până în străfundul fiinţei mele, încât am hotarât să o iau de la zero. Am urmat reţeta de pe undemancam.ro si în 10 zile aveam o maia funcţională, care mi-a produs şi prima pâine cu maia. 

 

Mereu m-am străduit să pregătesc mâncarea cât mai sănătos, să cumpăr alimente cât mai bio, dar la pâine nu mă gândisem până atunci. E drept, nici nu aveam şi nu ştiam cu ce să compar. Mi-am dat seama ca cei trei copii ai mei mănâncă în fiecare zi câte 3-4 sendvişuri la şcoala şi degeaba mă străduiesc eu să le pun brânza cea mai cea şi untul cel mai cel, când cele două felii de pâine sunt din carton. Aşa că m-am apucat sa fac zilnic pâinea zeilor, la cuptorul meu de acasă, pentru familie, prieteni şi cunoscuţi. Nu ştiam decât reţeta unică găsită pe undemancam.ro şi adăugam mereu ingrediente noi, ca să experimentez şi ca să nu plictisesc publicul cu un singur tip de pâine. N-aveam habar că există cărţi, bloguri, filmuleţe de specialitate, nici timp nu aveam să caut.

 

Dar după un an, în octombrie 2011, s-au întâmplat concomitent 3 lucruri care mi-au schimbat perspectiva asupra pâinii mele cu maia. Mai întâi am făcut o vizită Irinei şi lui Ştefan care de abia deschiseseră Tartelierul, prima brutărie cu pâine cu maia din Bucureşti şi din câte ştiu eu, din toată ţara. De la ei am aflat că mai există şi alţi pasionaţi români ai pâinii cu maia şi că există informaţie pe net, pe ei i-am văzut la lucru şi i-am admirat pentru integritatea afacerii lor de familie. Apoi am participat ca asistent la un atelier ţinut de Iulian la Incubator 107. Şi în sfârşit, am început cursul de antreprenoriat.

 

Şi mi-am dat seama că în conjunctura civilizaţiei de acum: reîntoarcerea la un mod sănătos de a ne hrăni, criza economică, nevoia de originalitate ca reacţie la standardizare şi nu în ultimul rând dorinţa renăscută a omului de a face ceva cu mâinile proprii într-o epocă atât de industrializată, în conjunctura de acum ziceam, pâinea cu maia ar trebui să devină un bun al tuturor.

 

In mai 2012 am câştigat cu planul meu de afacere despre o brutărie mai specială de pâine cu maia premiul I la concursul organizat de EUPC, iar în septembrie am început cursul de brutari la Federaţia Bucătarilor din România. În acelaşi timp am făcut rost de cărţi pe tema pâinii cu maia şi m-am pus pe studiat. Am regăsit în ele multe din experimentele mele făcute în anul de inocenţă brutăricească ca să zic aşa, am primit răspunsuri la multe întrebări de specialitate la care nu credeam să mai găsesc vreodată răspuns şi am aflat secrete pe care le-am asimilat urgent. În final totuşi, dacă ar fi să compar, tot experienţa proprie mi-a fost cel mai bun profesor şi m-a ajutat să integrez în mod natural procesul de producţie al pâinii cu maia în sistemul meu de gândire, practică şi valori.

 

Primul pas al proiectului meu de afacere a fost etapa educării populaţiei: pâinea cu maia este un produs de nişă, nu multă lume e cunoscătoare. De aceea am început în octombrie 2012  atelierele de pâine cu maia. La ateliere participanţii nu numai că învaţă despre pâinea cu maia, o degustă, află care sunt beneficiile aduse de maia în procesul de hrănire, dar mai mult de atât, învaţă să facă în mod concret pâine cu maia, devenind astfel independenţi şi stăpâni măcar din acest punct de vedere. Am întâlnit astfel oameni minunaţi, iubitori de natură, de copii, dornici sa devină autonomi, să se elibereze din ritmul artificial de viaţă din jurul nostru. Tineri, mai ales tineri. Si dacă nu tineri ca vârsta, în mod clar, tineri ca spirit. Majoritatea au venit să înveţe să facă paine bună pentru copiii lor, să le educe gustul, să-i obişnuiască de mici sa recunoască calitatea, să nu se lase păcăliţi de aromele artificiale prezente acum aproape peste tot.

 

În mod neşteptat pentru mine, la ateliere au venit şi tehnologi de la viitoare brutării sau de la unele care déjà există, dar funcţionează cu drojdie industrială. Am continuat cu o consiliere particulară în unele cazuri, acolo unde a fost nevoie de mai multă atenţie.

 

În primăvara lui 2013, în timpul unei călătorii la Londra, am luat legătura cu fondatoarea Bread Angels din Anglia. Modelul ei de lucru a fost revelator pentru mine şi m-a inspirat să încerc să-l reproduc la noi în ţară. Jane face ateliere cu femeile care doresc să-şi dezvolte home-business-uri cu pâine cu maia. Ca să pot înţelege şi pregăti un cadru legal pentru aşa ceva, am început să caut informaţii la ANSVSA şi Ministerul Agriculturii şi sper ca în curând să vin cu soluţie concretă.

 

Cine mănâncă de câteva ori pâine din asta nu s-ar mai intoarce la cea industrială, binenţeles dacă ar avea de unde să cumpere. In Bucureşti  se face o asemenea pâine, doar la Naturalia si la Tartelier. Trăim într-un oraş sărac în gust, din păcate.

 

Aş vrea să se producă o revoluţie. Aş vrea ca toate femeile, cap de familie, să fie in stare la un moment dat să pună pe masă o pâine vie făcută cu mâinile lor, cu dragostea lor, cu puterea lor. Pare un lucru mic, dar din acel moment numai lucruri bune se vor întâmpla pentru ele si dragii lor. Pentru ca dacă poate preschimba făina simplă în pâine,  o femeie poate atunci să transforme şi potenţialul unei vieţi împlinite în viaţa însăşi.

 

Calendarul evenimentelor

Atelier de inițiere în prepararea pâinii cu maia  

  • sâmbătă, 16 septembrie 2017, 9.00-12.00, București

înscrieri

Noutăți

MamaPan

 Înțarc copil, caut bonă

Rețetele sunt bune, produsele repetabile. Brutăresele muncitoare. Furnizorii aleși pe sprânceană, procedurile clarificate si imbunătățite. Până si ...

citește pe blog

Atelier de pâine cu maia 

N-am mai scris de mult despre ateliere, deși sunt activitățile mele preferate și mi-e tare drag de ele. Dar sunt atât de obosită cu munca de rutină a brutăriei, încât și o postare pe blog....

 citeste pe blog

 
Go to top