Ingrediente pentru pâinea cu maia
Făina
Trebuie să fie bună şi curată. Aici sunt probleme mari, aproape de netrecut. Făina măcinată la morile industriale este îmbogăţită chiar în moară cu stabilizatori şi agenţi de creştere. De ce? Pentru că grâul nu se face la fel în fiecare an, sunt ani mai buni, când grâul creşte exact aşa cum ne trebuie nouă pentru pâine, şi ani mai proşti, când bobul de grâu n-are destule proteine sau gluten. Recolta de grâu nu e mereu aceeaşi, dar produsele pe care ni le dorim în magazine şi cu care suntem obişnuiţi trebuie să fie mereu aceleaşi. Este un răsfăţ al epocii de consum pe care o trăim şi, ca orice răsfăţ, un handicap pe care trebuie să ni-l asumăm.
În plus, la o moară industrială se adună grâu din locuri diferite, de calităţi diferite. Pentru ca să ne satisfacă nevoile noastre de standardizare, producătorii de făină adaugă în ea tot felul de stabilizatori, agenţi de creştere şi potenţiatori de gust, astfel încât făina să rămână mereu, an după an, aceeaşi.
Dacă vrem să evităm adaosurile chimice trebuie să ne găsim o moară mică, particulară, de unde să luăm făina. Sau să cumpărăm una şi mai mică, de casă, ca să ne măcinăm singuri boabele bio cumpărate de la magazinele naturiste. În cazul acesta suntem siguri de făina noastră. Despre făina albă industrială: din tot ce am încercat până acum, făina "7 spice" mi s-a cea mai bună din ce e pe piaţă acum.
Apa
Trebuie să fie declorinată. Cea care curge la robinet e plină de clor, iar clorul omoară bacteriile, implicit pe cele care-şi fac treaba în maia şi aluat. De aceea trebuie să folosim apă plată sau să ne instalăm un filtru de apă cu osmoză inversă. Demineralizarea datorată osmozei inverse nu ne afectează, căci făina integrală are mult mai multe minerale decât apa minerală la care renunţăm.
Sarea
Să nu aibă iod. Există sare marină fără iod, sare de salină fără iod. Pe toate le găsiţi la magazinele naturiste.
Seminţele
După gust şi preferinţe. De asemenea, le găsiţi la magazinele cu produse naturiste.