Așa … după cum spuneam, aluatul de pâine se poate modela într-o mulțime de feluri și se poate folosi la o mulțime de idei de mâncare. Una dintre aceste idei e plăcinta, privită ca un fel de mâncare. Plăcinta sărată adică, nu dulce.

Se face un aluat obișnuit de pâine cu maia. Se lasă 2 ore la fermentat cu împachetările de rigoare, apoi, când vine momentul formării, facem plăcinta. Se întinde o foaie de aluat cu făcălețul, apoi se adaugă umplutura – de brânză, legume, pește, sau ce ne mai taie capul nostru plin de imaginație și neconstrâns de tradiții – și la sfârșit se mai întinde o foaie de aluat peste umplutură. Cam așa:

Se acoperă plăcinta cu un plastic și se lasă la dospit 20 de minute, o jumătate de oră, cât se încălzește cuptorul la maxim. Se coace în jur de 40 de minute, în funcție de cuptor, la temperatura maximă.

Când fac o astfel de plăcintă, eu pun obligatoriu în aluat legume deshidratate: ceapă, praz, ardei, roșii sau mix de legume. Nu pe toate odată, evident: ce am și cum mi se pare că se potrivesc cu umplutura. Umplutura? De exemplu cea cu ton, așa cum am învățat să o fac de la Sorina: călesc în apă ceapă și ardei tăiate mărunt, adaug roșii date pe răzătoarea mare (un artificiu învățat de la soacra mea, astfel încât să rămân cu pielița în mână și sucul plus miezul roșiei în farfurie), adaug sare, piper, închid focul și răstorn pe deasupra conservele de ton scurse de ulei. Storc o lămâie, o adaug și amestec totul. După ce pun a doua foaie de aluat și sigilez marginile, mai storc o jumătate de lămâie peste toată plăcinta, așa, de gust (ca și cum acreala de la maia n-ar fi de ajuns pentru tot peștele acela). Cantități: la 4 conserve medii de ton, 2 cepe, 2 ardei și 6 roșii (sau jumătate de cutie de sos gros de roșii, când nu sunt roșii proaspete).

E un tip de plăcintă ușor și plăcut de făcut, o singură problemă are: o faceți o dată și pe urmă nu mai scăpați de ea, o să vi-o ceară toți ai casei să o repetați. Și nu uitați că tonul de exemplu, vine la pachet cu mercurul.