Ohsawa este fondatorul macrobioticii, ca dietă şi filozofie. Scopul filozofiei sale este acela de a permite omului să atingă fericirea eternă şi libertatea infinită. Pentru aceasta el trebuie să practice detaşarea, ceea ce implică obligaţia de a se dărui până la sacrificiu. De aceea omul trebuie să consume doar hrana strict necesară realizării echilibrului său interior, căci bunurile de consum fiind în cantităţi limitate orice exces este un prejudiciu adus altuia, fiind contrar noţiunii de detaşare (Zen macrobiotic, ed de Vest, 2002).

Acum 20 de ani am ţinut regimul Ohsawa nr 7, regim care mi-a transformat (în bine) organismul, incredibil de repede şi eficient. De atunci mă întorc periodic la reţetele din cartea de mai sus, pentru echilibrare. Prima pe care vi-o prezint aici este pâinea Ohsawa. Normal, nu?

Reţeta spune aşa: 4 părţi făină  de grâu, 2 de porumb, 2 de castane, 2 de hrişcă. Adăugăm puţin ulei şi câteva stafide, apoi frământăm totul cu apă. Coacem într-o formă unsă cu ulei şi deasupra ungem cu ou. Pentru bolnavi nu punem nici stafide nici nuci. Feliile de pâine pot fi prăjite în ulei. Această pâine nu conţine drojdie, deci nu este uşoară, dar este excelentă dacă este bine masticată.

Acum, reţeta cum o fac eu:

200 gr făină integrală de grâu (Ohsawa precizează că făinurile trebuie să fie întotdeauna integrale)

100 gr mălai

100 gr făină de hrişcă

un pumn de stafide galbene neînmuiate

un pumn de miez de nucă în bucăţi mici

3 gr sare

40 gr maia integrală

Nu am găsit până acum făină de castane, de aceea am eliminat-o din reţetă. Pun maia, pentru că este doar făină şi apă, mai mult, făină fermentată, iar undeva Ohsawa spune că e chiar indicat să mâncăm cerealele puţin fermentate (în loc să le aruncăm ca fiind stricate) deoarece sunt bune pentru stomac. Maiaua umflă puţin pâinea şi o face mai moale şi binenţeles nu conţine drojdia comercială în ea, aşa cum cere şi reţeta originală.

Amestec făinurile cu uleiul şi apa, cu sarea şi maiaua, şi frământ bine 2 minute. Dau drumul la cuptor la minim (cât se poate de mult sub 100 de grade) şi formez nişte chifle potrivite ca mărime şi grosime. Le aşez pe tava pe care am pus o foaie de copt şi le pun la cuptor. Le las 45 – 60 de minute, până când încep să se rumenească. Nu preîncălzesc cuptorul şi nici nu las aluatul la fermentat sau dospit.

Chiflele sunt extraordinar de gustoase. Sănătoase şi săţioase nu mai zic, dar sunt extraordinar de gustoase. Încercaţi să le faceţi, vă veţi simţi reconectaţi: conform macrobioticii, “omul nu este decât ultima verigă în timp a unei serii de fiinţe cu care el rămâne în simbioză“.