Tag Archives: homeschooling

Ateliere-eveniment în luna iunie

În cursul lunii iunie voi organiza o serie de ateliere mai speciale: pe de o parte de aprofundare a subiectului deja consacrat (pâinea cu maia), iar pe de alta, de abordare a unui context mai larg: acela al sănătații prin alimentație naturistă și stil de viață echilibrat, dar și al gătitului și mesei în familie ca mijloc de consolidare a valorilor familiei și ca oportunitate educațională pentru copii și tineri.Fiecare atelier are câte un invitat special, cu multă experiență în domeniile abordate:

Atelier de formare şi crestare (shaping/scoring)

Sâmbătă, 7 iunie, orele 15.00 – 17.00
Invitată: Viviana Mârza de la De-a Brutăria.

Viviana face de 3 ani pâine cu maia şi ține în mod regulat ateliere specializate de formare și crestare (shaping&scoring) a aluatului și de croissante. E pasionată şi foarte atentă la detalii.
Pentru atelier va aduce aluat gata fermentat, tocmai bun de format şi crestat.
Dacă doriţi să luaţi acasă câte un model, vă rugăm să vă aduceţi bannetonul personal. Binenţeles, vă vom servi cu pâine din Brutărie.

Stilul de viața sănătos și alimentația naturistă – principii teoretice și aspecte practice pentru viața de zi cu zi

Sâmbătă , 14 iunie, orele 18.00 – 20.00
Invitat: dr. Pavel Chirilă de la Naturalia

Pentru cei preocupați de medicina naturistă, domnul doctor Pavel Chirilă nu are nevoie de nicio prezentare, în calitatea sa de „părinte” și deschizător de drumuri pentru această disciplină în România.
Vom aborda subiecte cum ar fi principiile alimentației naturiste, stilul de viaţă sănătos precum și conexiunea între sănătate și spiritualitatea autentică.
Vom gusta împreună paine cu maia, împreună cu feluri de mâncare naturiste, gustoase şi sănătoase.

Secretele aluatelor cu maia – sesiune de întrebări şi răspunsuri

Sâmbătă , 21 iunie, orele 15.00 – 18.00
Invitată: Manuela Breahnă de la Pane Madrina.

Manuela face de 5 ani pâine şi cunoaşte făinurile, procedurile tehnice și aluaturile moi în cel mai mic amănunt. E talentată şi experimentată.
Pentru ca să putem pregăti şi demonstra în detaliu răspunsurile, vă rugăm ca atunci când vă înscrieţi, să ne trimiteţi şi problema căreia nu-i daţi de cap, cea care v-a necăjit cel mai mult, cea la care doriţi în sfârşit un răspuns. Vă vom exemplifica răspunsul în modul cel mai concret cu putință și vom lucra împreună cu aluatul.  Avem pregătită şi o degustare de Pane, cea mai bună.

Gătitul și masa în familie – metodă de educație pentru copii

Sâmbătă , 28 iunie, orele 18.00 – 20.00
Invitată: Sorina Oprean de la Pedagogia Blanca

Pe părinţii interesaţi de educaţia gastronomică (și nu numai) a copiilor lor, îi invit pentru o discuţie despre oportunităţile pentru educaţie pe care le descoperim în jurul mesei din bucătărie într-o locaţie deosebită, Institutul Montessori Bucureşti, locație care prin ea însăși va exemplifica principiile de bază ale educației.
Sorina Oprean este cea mai avansată homeschool mother din ţara noastră. Ea şi-a educat integral acasă copiii, acum în vârstă de 19, respectiv 17 ani.
Vom servi mâncăruri care se pot pregăti împreuna cu copiii și vom discuta despre rețete minimale și modul lor de prezentare.

Modalitatea de înscriere o găsiți aici.