Am pornit de la comentariul Danei, căreia îi mulțumesc pentru idee.

În prima pâine cu griş pe care am făcut-o, am pus scorţişoară. A ieșit o pâine dulce, cu aromă de unt (nici urmă de aromă de scorţişoară), putând fi mâncată doar cu unt, miere sau dulceaţă, nimic altceva. S-a topit de pe masă la un singur mic-dejun, iar eu de abia dacă am apucat să gust din ea când am tăiat-o.

400 gr făină albă 650, 400 gr griş, 300 gr maia albă, 500 gr apă, 16 gr sare, 16 gr scorţişoară

***

La a doua pâine cu griş m-am inspirat din semolina bread a lui Hamelman, ca să adaug seminţe de susan în aluat. Am obţinut aceeaşi aromă de unt şi prea puţină de susan. S-a mâncat foarte bine cu brânză şi caşcaval, iar fetele mele care nu suportă susanul, doar s-au prefăcut lezate de lipsa mea de atenţie, în timp ce continuau să mănânce. Evident, atâta alb într-o singură pâine le-a impresionat puternic.

120 gr griş, 120 gr făină albă 650, 320 maia albă, 190 gr apă, 8 gr sare, 16 gr susan alb prăjit.

***

În a treia pâine cu griş am pus susan negru. Şi cum pe mine deja mă dureau ochii de la atâta alb, am făcut-o şi cu făină integrală de grâu. Mai mult eu am mâncat din ea, cu fasole, linte şi bob, în perioada de post. Aroma de unt a fost mai slabă, poate din cauza susanului negru foarte aromat, care a tăiat celelalte efluvii fine.

180 gr făină integrală de grâu, 180 griş, 180 maia neagră, 190 apă, 10 gr sare, 20 gr susan negru prăjit

***

A patra pâine cu griş am făcut-o cu secară (:  Griş cu secară, ştiţi cum se simte la mână? Parcă frământam nisip cu apă. O făină cu gluten mai face faţă grişului, care încearcă să spargă pânza aluatului cu granulele lui dure, dar secara nu, s-a amestecat şi s-a pierdut imediat în griş, ca o soră mai mică gata să dea toată vina pe fratele mai mare, uite, din cauza lui nu se leagă treaba ca lumea!

Aroma acestei pâini a întrecut-o pe cea de secară 100%. Nu ştiu cum e posibil, poate iluzia de unt dată de griş peste mireasma ascuţită a secarei, peste  aroma uleioasă a seminţelor de in, poate toate împreună să fi creat minunăţia asta, care n-a putut fi amestecată cu nicio mâncare banală. A aşteptat blând dimineţi la rând, să fie tăiată subţire, unsă cu unt şi savurată alături de cafea.

130 gr făină de secară, 200 gr griş, 150 maia de secară, 190 gr apă, 10 gr sare, 20 gr seminţe de in

***

Grişul e miezul bobului de grâu, măcinat mare. De fapt e doar exteriorul miezului (partea cea mai dură), măcinat mare. Semolina (engl.) este grişul bobului de arnăut, triticum durum. Dar semolina bread e făcută cu făină de durum, nu cu griş. Buuun… Ce-ar mai fi de ştiut? Grişul nostru obişnuit e obţinut din soiuri de grâu mai blânde, dar tot are conţinut ridicat de gluten şi amidon, şi infim de fibre şi minerale. De gluten nu mi-e teamă, pentru că am maiaua. De fibre şi minerale e păcat într-adevăr, aşa că următoarele pâini cu griş le voi face numai cu făină integrală. Îmi place efectul grişului în pâine, parcă o aeriseşte şi o întăreşte în acelaşi timp … iar aluatul nisipos e de-a dreptul cool 🙂