veşnicia pâinii

aşa cum zicea Iulian într-un comentariu, “mentorii nostri ar trebui sa fie babele care se incapataneaza sa faca paine prin vreun catun uitat de lume…” uitaţi aici un mentor adevărat, mulţumesc puckului pentru link.

mie mi-au dat lacrimile când am văzut prima dată documentarul. când am văzut cum se ruga, cum frământa aluatul, cum vorbea, ce vorbea, cum presăra făină, acelaşi ritual pe care-l învăţasem şi de la tanti Dumitriţa cu aluăţelele, cum dădea forma (ai văzut Iulian? aceleaşi mişcări ca ale tale) …  doar când am văzut “bannetonul” m-a bufnit râsul, e drept. râsul de drag. mi-au dat lacrimile când am simţit liniştea, veşnicia şi frumuseţea lumii de acolo. credinţa.

am simţit din prima clipă de când m-am apucat de făcut pâine că asta nu se poate face cu adevărat decât în anumite condiţii spirituale, aşa cum zicea preotul de-acolo. pâinea asta artizanală pe care o facem noi nu e orişice pâine, nu e a cincea roată la căruţa felurilor de mâncare, pâinea asta îndrăznesc să spun, e pâinea noastră cea de toate zilele

recunosc, sunt în post. şi pâinea mea m-a ţinut cu bine până acum, ca fel principal de mâncare. poate de asta şi simt nevoia să-i ridic o statuie şi să-i cânt osanale (:

că am făcut-o după reţete vestite, la miligram şi mililitru cu făină din cea scumpă, că am făcut-o ochiometric fără să scot cântarul din dulap cu amestecuri de ce făinuri mai aveam şi eu prin casă, că am copt-o în forme sau direct pe hârtia de copt, nu contează. contează că datorită ei m-am înălţat şi m-am curăţit, că prin ea am ajuns la stări de fericire pe care până acum mi le imaginam provenind doar de la vreo practică ezoterică…

pâinea asta m-a învăţat (deocamdată) că materia este cel puţin egală spiritului

4 thoughts on “veşnicia pâinii

  1. iulian

    Desi momentan nu pot sa vad filmul, am vazut trailerul si imi imaginez cum e…astept cu nerabdare ca PC-ul meu sa-mi dea voie sa-l vad 🙂

Comments are closed.